23
03 2016
524

Oamenii de afaceri sunt invitați să aplice la Programul de sporire a calificării Moldova-Austria

Oamenii de afaceri interesați să se familiarizeze cu mediul de afaceri austriac și să-și găsească parteneri de colaborare sunt invitați să aplice la Programul de sporire a calificării Moldova-Austria până la data de 15 aprilie a.c. Programul este organizat de către Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova în cooperare cu Camera Economică a Austriei.

Programul constă din două etape: etapa de traininguri și vizita de studiu la Viena. Reprezentanții întreprinderilor vor beneficia de un program intensiv de traininguri cu formatori-experţi ai Institutului pentru Dezvoltare Economica WIFI din Austria, pe următoarele tematici: marketing internationa (23-25 mai), managementul riscului (6-8 iunie) și managementul proiectului (20-22 iunie).

Etapa a doua prevede un stagiu de 6 zile la Viena, în cadrul căreia agenții economici vor avea oportunitatea să stabilească contacte directe de afaceri cu parteneri din Austria, să identifice posibilități de cooperare economică între state și să studieze potenţialul de producere şi de export-import în domeniile companiilor-participante.

De asemenea, vizita va cuprinde un forum de afaceri moldo-autriac, întrevederi B2B și vizite la întreprinderi, în dependență de profilul companiilor participante, astfel agenții economici vor face schimb de experiență și vor prelua cele mai bune pratici în afaceri de la antreprenorii austrieci.

Până în prezent, peste 200 de manageri din cadrul întreprinderilor moldovenești au aplicat la Program și au beneficiat de stagiul la Viena, unde au vizitat întreprinderi notorii și, ceea ce este cel mai important, au stabilit și dezvoltat relații durabile de colaborare cu parteneri austrieci.

Programul de pregătire şi perfecţionare a managerilor de la întreprinderile din diferite sectoare ale economiei Republicii Moldova se desfăşoară de mai mulți ani și este organizat de către Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova în cooperare cu Camera Economică a Austriei.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 15 aprilie 2016

Participarea în cadrul Programului va contribui semnificativ la identificarea noilor parteneri de afaceri din Austria, la elaborarea ideilor de afaceri și la semnarea contractelor de colaborare.

Pentru informaţii şi înscrieri vă rugăm să ne contactaţi: Telefon / Fax: (022) 23 52 94, (022) 23 32 86, 079182883 Email: seminar@chamber.md Responsabil: Inesa Iordatii

via | www.chamber.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.