01
04 2015
1561

Profesia contabilă – viziune pentru viitor

Asociaţia Obştească a Auditorilor şi Consultanţilor în Management din Republica Moldova AO „EcoFin-Consult”, Reprezentant Naţional al Republicii Moldova în Organizaţia Europeană pentru Calitate (EOQ) şi membru cu drepturi depline al acesteia, organizează cel de-al doilea Congres Naţional al Contabililor din Republica Moldova, cu participare internațională, acreditat științific, consacrat aniversării a cinci ani de la instituirea sărbătorii naţionale “Ziua Profesională a Contabilului”, cu genericul: „PROFESIA CONTABILĂ – VIZIUNE PENTRU VIITOR”.

Evenimentul se va desfășura la 04 aprilie 2015, începând cu orele 10:00, în incinta Palatului Naţional „Nicolae Sulac”.

Organizat în scopul respectării tradiţiei frumoase de valorificare a profesiilor contabile și de audit, sporirii calităţii personalului care practică aceste profesii, evenimentul va găzdui circa 2000 de participanți: reprezentanţi ai conducerii de vârf a ţării, ai instituţiilor financiare internaţionale, deputaţi, miniştri, şefi de departamente guvernamentale, reprezentanți ai Consiliilor municipale și raionale, contabili și auditori practicieni din Republica Moldova, funcționari fiscali, membri ai asociaţiilor profesioniste existente, cadre didactice și savanți din domeniile respective, oaspeți de onoare din alte ţări.

Lucrările celui de-al doilea Congres Naţional al Contabililor din Republica Moldova se vor desfăşura în 3 sesiuni, având următorul program tematic:

Sesiunea plenară:

  1. Profesia contabilă şi interesul public: reglementare, raţionament, responsabilitate
  2. Politicile fiscale europene: impozitarea corporaţiilor, IMM-urilor şi sistemul TVA
  3. Înmânarea mențiunilor din partea Guvernului RM și Ministerului Finanțelor

Sesiunea I: Perspective în contabilitate şi audit — aspecte naţionale şi internaţionale

  1. Evoluţia contabilităţii în baza SIRF
  2. Profesia de auditor — competențe și abilități profesionale în contextul integrării RM în UE
  3. Profesia contabilă şi globalizarea
  4. Serviciile contabile — domeniu nevalorificat

Sesiunea II: Profesia contabilă şi fiscalitatea

  1. Politica fiscală: teorie şi practică
  2. Globalizarea economiei şi fiscalitatea
  3. Serviciile fiscale şi profesia contabilă
  4. Rolul asociațiilor profesioniste în creșterea semnificației sociale a profesiei contabile și de auditor.

Ţinând cont de importanţa acestui eveniment, tematica tangențială şi actualitatea problemelor abordate, Publicaţia periodică «Monitorul Fiscal FISC.MD», fiind totodată partenerul organizatorului, Asociaţia Obştească a Auditorilor şi Consultanţilor în Management din Republica Moldova AO „EcoFin-Consult, participă la cel de-al doilea Congres Național al Contabililor din Republica Moldova cu genericul „PROFESIA CONTABILĂ – VIZIUNE PENTRU VIITOR” în calitate de partener media.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.