08
06 2016
464

Se anunță un eveniment dedicat Zilei Academiei de Științe a Moldovei

La 12 iunie 2016, cu începere de la ora 10:00, la Complexul Etno-cultural „Vatra” (km 32, șoseaua Chișinău-Ungheni), va avea loc un eveniment inedit — Ziua Academiei de Științe a Moldovei, care are drept scop sărbătorirea și promovarea științei în societate printr-o abordare ingenioasă a interacțiunii dintre publicul larg și cercetători.

Evenimentul este prilejuit aniversării a 70-a de la crearea primelor institute de cercetare și a 55-a de la fondarea Academiei de Științe a Moldovei.

Fiecare vizitator, de la mic la mare, va avea ocazia să afle cum e să fii cercetător și să descopere lumea științei prin experimente interactive, concursuri și expoziții, lupte medievale și sportive, degustări și prezentări gastronomice.

La deschiderea oficială va participa conducerea țării, oaspeți din străinătate, reprezentanți ai misiunilor diplomatice, asociațiile culturale și de creație, mediului de afaceri și cercetători.

În cadrul manifestării va avea loc decernarea Premiului „Savantul Anului” și „Tânărul Savant al Anului”, Premiilor Europene, precum și decernarea Premiilor Academiei de Științe pentru cele mai remarcabile realizări și Premiilor „Pârghia lui Arhimede” pentru jurnaliștii, care au propmovat pe parcursul anului rezultatele cercetătorilor moldoveni.

De asemenea, vor fi înmânate însemnele deMembru de Onoare al Academiei de Științe a Moldovei unor personalități notorii ale științei mondiale.

De Ziua Academiei de Științei, vor fi vernisate colecțiile moldave care au bătut recordurile mondiale Guiness, expoziții de inventică și fotografice din istoria cercetării. Tinerii savanți vor concura în cadrul concursului interactiv Science Slam, unde vor încerca să convingă publicul, într-o manieră haioasă, despre importanța descoperirilor sale.

Pe tot parcursul zilei vor evolua formații etnofolclorice. Evenimentul va culmina cu un concert de zile mari, susținut de Chișinău Youth Orchestra și Alex Calancea Band.

Transportul gratuit va fi asigurat pe parcursul zilei, în ambele direcții, începând cu ora 8:00 și pânâ la ora 20:00. Pornirea din scuarul Academiei de Științe a Moldovei (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 1), la intervale de 30 minute.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.