22
06 2015
783

Tinerii din Moldova îşi pot continua studiile în România

Guvernul României acordă tinerilor din Moldova burse de studii în liceele şi universităţile din România.

Potrivit agenţiei «Infotag», cu referire la presa română, pentru anul de studii 2015-2016 se acordă peste 1,3 mii de locuri pentru studiile de liceu, peste 1,9 mii locuri — pentru studii superioare ciclu I licenţă şi 500 de locuri pentru deţinătorii diplomei de licenţă obţinută în România.

Pentru cetăţenii RM, care sunt absolvenţi ai universităţilor din România sau alt stat membru al UE sunt repartizate 230 de locuri, dintre care 25 de locuri sunt subvenţionate pentru rezidenţiat, iar pentru doctorat sunt alocate 125 de locuri.

Bursa lunară oferită de Guvernul român va constitui echivalentul în lei a sumei de 65 de euro pentru licenţă, 75 de euro pentru master şi 85 de euro pentru doctoranzi sau rezidenţi. Totodată, bursierii beneficiază de asistenţă medicală gratuită şi tarif redus la transport.

Pentru anul academic 2014 — 2015 Guvernul României a oferit 5000 de burse la studii pentru cetăţenii Republicii Moldova, iar în 2013- 5500 burse.

Dosarele pot fi depuse în perioada 17 — 31 iulie, la sediile misiunilor diplomatice ale României din Cahul, Chişinău şi Bălţi.

via | www.infotag.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.