24
08 2015
631

Vinul Moldovei va fi inclus în cartea vinurilor de top din regiune

Vinul Moldovei va participa, în premieră, între 26-27 august 215, la cea mai amplă evaluare a vinurilor de top din România și Republica Moldova. Vinurile alese de experții internaționali în cadrul concursului vor fi incluse în prima ediție a „Cărții Vinurilor din România și Republica Moldova”.

Evenimentul se va desfășura în satul Cund din județul Mureș, unde juriul va degusta și va evalua aproximativ 250 de vinuri selecționate. Republica Moldova va fi reprezentată de 46 de vinuri, produse de 16 companii locale. Cele mai bune vinuri conform rezultatelor evaluării vor fi incluse în ghidul „The Wine Book of Romania”, primul proiect care reunește vinurile din zonele vini-viticole ale celor două țări.

Dumitru Munteanu, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului: Ne bucurăm să constatăm că strategia de promovare implementată de ONVV continuă să aducă roade, iar vinurile noastre de calitate devin tot mai apreciate în întreaga lume, dar și în țările vecine. Cu doar câteva luni în urmă Vinul Moldovei lua zeci de medalii de aur și argint la București, iar acum Cartea Vinurilor din România și Republica Moldova ne permite să integrăm produsele noastre într-un context cultural amplu și relevant pentru consumatori. Este cu atât mai firesc să fim prezenți în acest proiect, cu cât în România și Republica Moldova sunt cultivate aceleași soiuri de viță-de-vie, unele fiind locale, unice pe glob, iar vinurile produse din acestea au un terroir similar, reprezentativ pentru zona noastră geografică.

Proiectul a fost inițiat de Marinela Vasilica Ardelean, unul dintre cei mai cunoscuți și premiați specialiști în domeniul vinurilor, un veritabil ambasador al vinurilor românești peste hotare, profesor la Italian Chef Academy, care a participat, în calitate de jurat și de președinte de juriu, la mai multe concursuri naționale și internaționale de vinuri.

Marinela Vasilica Ardelean, expert internațional în vinuri, președintele juriului: În perioada aprilie – august am vizitat personal în jur de o sută de crame din România și Republica Moldova și am degustat aproape trei mii de vinuri. De la fiecare producător am ales între zero și cinci etichete pentru vinurile tinere și maxim patru etichete ale celor de peste zece ani. Avem vinuri excepționale și tocmai de aceea este important să le cunoaștem și să le promovăm, ceea ce va putea aduce beneficii imense industriei vinurilor din țările noastre. Ca româncă, sunt fericită că specialiști de cel mai înalt nivel vor putea întâlni pentru prima oară soiuri autohtone precum: Crâmpoșie, Șarbă, Busuioacă, Rara Neagră, Tămâioasă Românească și multe altele.

Juriul „The Wine Book of Romania” este format din 8 experți de talie mondială, 3 dintre care dețin înaltul titlu de Master of Wine: Caroline Gilby (Master of Wine – Marea Britanie), Rod Smith (Master of Wine – Franța), Luiz Alberto (Master of Wine – Brazilia). Alături de cei trei se află importanți experți din domeniu precum Paul Robert Blom (degustător internațional de vinuri – Olanda), Helmuth Koecher (Președintele Merano Wine Festival – Italia), Zoltan Szoverdfi-Szep (Președinte al ROvinHUd – România), Cosmin Grozea (degustător internațional de vinuri – România), Mi Yeun Hong (jurnalist și degustător internațional de vinuri – Coreea).

Evaluarea vinurilor selecționate se va desfășura conform unei proceduri simple și eficiente: juriul va fi împărțit în patru echipe, care vor degusta, vor discuta și vor nota fiecare vin (în mod unanim) cu puncte de la 3 la 5 (3 = bun, 4 = foarte bun, 5 = excelent). În rezultat, vinurile care nu acumulează 3 puncte vor fi descalificate, iar cele mai apreciate vor fi recomandate pentru includerea în ghidul vinurilor reprezentative pentru zona noastră.

Volumul bilingv (român-englez) „The Wine Book of Romania” va fi lansat în martie 2016 și va reprezenta un instrument complex de cunoaștere și clasificare a vinurilor de top din România și Moldova, atât pentru publicul larg, cât și pentru specialiști și importatori. Cartea vinurilor din regiune este destinată institutelor culturale, ambasadelor României și ale Republicii Moldova, dar și va fi reprezenta vinurile noastre la cele mai importante târguri și festivaluri internaționale.

Proiectul „The Wine Book of Romania” este organizat la inițiativa Asociației “Romania,The Land of Wines”, de către „Quartz Media Production”, cu susținerea partenerilor „Argo Media”, „Valea Verde Resort” și „Hotel Privo” Tg. Mureș.

Despre Oficiul Național al Viei și Vinului

Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) este o instituție publică, organizată printr-un parteneriat public-privat în domeniul implementării de politici în industria vitivinicolă, creat în rezultatul unui amplu proces de reformă legislativă în domeniu.

Printre obiectivele de bază ale ONVV se numără diversificarea piețelor de desfacere și promovarea vinurilor moldovenești prin programul național și brandul național vinicol „Vinul Moldovei. O legendă vie”.

via | diez.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.