
Documente și comentarii
Anunt privind iniţierea procesului de monitorizare a Legii insolvabilităţii nr.149 din 29.06.2012
ANUNŢ
privind iniţierea procesului de monitorizare a Legii insolvabilităţii nr.149 din 29.06.2012
În conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr. 334 din 14 mai 2014 „Cu privire la aprobarea listei actelor legislative şi normative care vor fi monitorizate de către organele centrale de specialitate ale administraţiei publice în anul 2014”, Ministerul Economiei anunţă iniţierea procesului de monitorizare a Legii insolvabilităţii nr.149 din 29.06.2012 în scopul identificării gradului de executare şi de inaplicabilitate a prevederilor Legii date, determinării faptului dacă obiectivele şi/sau scopul au fost îndeplinite, dacă au apărut careva consecinţe neprevăzute sau negative, precum şi în scopul elaborării recomandărilor de remediere a consecinţelor negative. În vederea eficientizării procesului de evaluare a Legii sus-nominalizate, solicităm implicarea activă a tuturor subiecţilor interesaţi prin prezentarea opiniilor şi propunerilor, completînd chestionarul ataşat. Propunerile şi sugestiile urmează a fi transmise, până la data de26 august2014, în scris la adresa: Ministerul Economiei, Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, or. Chişinău, prin fax – la nr. 250639 sau la adresa de e-mail:ana.ionas@mec.gov.md. Pentru informaţii suplimentare, Vă puteţi adresa Direcţiei analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor din cadrul Ministerului Economiei, la tel: 250-639, persoana de contact: Ana Ionaş.
Data limită pentru comentarii: 13.06.2014
Fişiere Chestionar Persoane responsabile Ana Ionas Tel: 250 639 E-mail: ana.ionas@mec.gov.md
via particip.gov.md
Instituții:
Ministerul Economiei
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1985 vizualizări
Data publicării:
29 Mai /2014 12:40
Domeniu:
Legislație fiscală
Etichete:
Ministerului Economiei | Proiect | insolvabilitate | legea
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.