Comerț electronic
SIA „MEV”. Conceptul monitorizării vânzărilor
Industria informaticii nu respectă tradiţia - respectă doar inovaţia.
Una din priorităţiile implementării Strategiei Naţionale de edificare a societăţii informaţionale „Moldova electronică”, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.255 din 9 martie 2005, este pregătirea administraţiei publice şi a societăţii, în ansamblu, în domeniul formării infrastructurii e-guvernării şi utilizării la scară largă a tehnologiilor informaţionale în diferite domenii, inclusiv în administrarea fiscală. Prin Decizia Comisiei interdepartamentale pentru mașinile de casă și control din 25 ianuarie 2017 a fost stabilit obiectivul de elaborare a conceptului privind modernizarea sistemului de evidenţă, administrare şi monitorizare în domeniul aplicării echipamentelor de casă și de control. Ca urmare acestei hotărâri, a fost elaborat proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Conceptului tehnic al Sistemului Informaţional Automatizat „Monitorizarea Electronică a Vânzărilor” (SIA „MEV”). Proiectul conceptului descrie scopul, obiectivele, funcţiile şi arhitectura SIA „MEV”, stabileşte posesorul, deţinătorul, furnizorii de date şi utilizatorii acestuia, precum şi descrie procesele de coordonare şi schimb de informaţii între autorităţile publice, furnizorii datelor fiscale şi alţi actori implicaţi în procesele şi scenariile descrise. De asemenea, sunt descrise cadrul normativ, spaţiile funcţionale, organizatorice, informaţionale şi tehnologice al SIA „MEV”, clasificarea documentelor sistemului, precum şi măsurile de asigurare a securităţii informaţionale. Implementarea SIA „MEV” va permite eficientizarea și automatizarea procedurilor de evidență, administrare și monitorizare a vânzărilor, va asigura integrarea soluțiilor existente pe piața de evidență a vânzărilor cu Sistemul Informațional al SFS, precum și va soluționa probleme tehnice și organizatorice în domeniul aplicării echipamentelor de casă și de control (în continuare – ECC). SIA „MEV” reprezintă un sistem informaţional automatizat, care este constituit dintr-un ansamblu de tehnologii şi resurse informaţionale, mijloace tehnice aflate în interconexiune, şi care are ca scop integrarea soluţiilor existente pe piaţa de evidenţă a vânzărilor cu Sistemul Informaţional al Serviciului Fiscal de Stat, precum şi soluţionarea problemelor tehnice şi organizatorice în domeniul aplicării ECC. Serviciul Fiscal de Stat este principala structură responsabilă de colectarea veniturilor la Bugetul Public Național și are obligația să asigure atât majorarea veniturilor bugetare, cât și creșterea gradului de încredere publică în sistemul de administrare fiscală. Astfel, activitatea SFS este orientată spre asigurarea încasării impozitelor, taxelor şi altor plăţi obligatorii la buget. SIA „MEV” va asigura un control on-line a vânzărilor prin implementarea unui mecanism de verificare a integrității datelor și securizarea acestora la transferul de la ECC către serverul SFS. Acesta reprezintă un sistem informațional preponderent de tip G2B – interacțiunea dintre Guvern și Business, care va oferi servicii pentru antreprenori, autorități publice și cetățeni și va acoperi toate aspectele organizaționale, funcționale și tehnice în domeniul evidenței și monitorizării vânzărilor, devenind o parte componentă a resurselor informaționale ale controlului de stat și a guvernării electronice. SIA „MEV” va crea un mecanism eficient de sporire a eficienței colectării impozitelor și combatere a evaziunii fiscale. Totodată, menționăm că implementarea sistemului SIA MEV va oferi următoarele avantaje: • transferul în timp real a datelor fiscale de la ECC către serverul SFS; • posibilitatea de analiză a datelor financiare (bonurilor fiscale/ documentelor fiscale, rapoarte zilnice, rapoarte lunare) în timp real; • automatizarea proceselor de evidență, administrare și monitorizare a vânzărilor; • automatizarea proceselor de evidență, administrare și monitorizare a aplicărilor ECC; • simplificarea procesului de fiscalizare; • posibilitatea verificării on-line de către consumatorii finali a veridicității și integrității bonurilor fiscale primite. Mai mult ca atât, în urma implementării sistemului, se va diminua posibilitatea evaziunilor fiscale, ce prejudiciază bugetul statului și va fi exclusă posibilitatea spălării banilor.
Instituții:
Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
2793 vizualizări
Data publicării:
02 Noiembrie /2018 14:26
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
MCC | evidenţă a plăţilor | monitorizare | proiect hotarire guvern | vînzări
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.