Opinii

BNM a efectuat o emisie monetară suplimentară pentru a acorda credite băncilor cu probleme

Banca Națională a utilizat emisia monetară suplimentară pentru a acorda credite celor trei bănci care, se află în prezent sub administrarea specială. Expertul în domeniul financiar Alexandru Fală, consideră că emisia a avut ca scop completarea unui gol creat de scoaterea mai multor miliarde de lei din circuitul economic al țării. Serviciul de presă al Băncii Naționale a confirmat faptul că a existat o emisiune monetară suplimentară cu scopul acordării creditelor urgente băncilor cu probleme, fără a specifica când a avut loc și care este volumul acesteia. Acțiunea BNM ar trebui analizată din mai multe puncte de vedere, fiindcă dacă din circuitul economic al Republicii Moldova au fost retrase mai multe miliarde de lei, această emisie vine să compenseze masa monetară care nu este utilizată sau a ieșit în afara țării. În acest mod putea fi acoperit golul creat în economia țării. Din păcate până în prezent nu am primit un răspuns clar dacă acești bani au ieșit din țară sau nu. Majorarea masei monetare poate reprezenta un factor de echilibrare în condițiile creșterii prețurilor, care se atestă în ultima perioadă. În plus, efectele emisiei monetare suplimentare au fost atenuate de înăsprirea politicii monetare. Totuși această decizie nu este cea mai mare problemă, ar trebui să ne preocupe mai mult datoria statului față de BNM, în urma deciziei de acordare a creditelor pentru cele trei bănci. Dacă acești bani nu vor fi întorși datoria se va transforma în valori mobiliare de stat, care urmează a fi incluse în cheltuieli bugetare. Adică aceeași bani vor fi achitați din contul cetățenilor, afirmă Directorul de program Sectorul monetar și modelare economică de la Centrul Analitic Expert Grup, Alexandru Fală. Până în prezent a fost confirmată acordarea de credite urgente în sumă de 9,5 miliarde lei celor trei bănci care se află sub administrare specială. Neoficial unii deputați afirmă ca au mai fost două tranșe de aproape 10 miliarde de lei, însă aceste decizii sunt secretizate. În acest context poate fi remarcat faptul că Guvernul și BNM au decis acordarea creditelor de urgență pentru Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, fără să evalueze ce bunuri au în posesie. Astfel, până în prezent nu este clar ce bani vor putea fi recuperați din vânzarea activelor și pasivelor celor trei bănci, în cazul când creditele acordate de BNM nu vor fi restituite la finele acestui an. Majoritatea experților din domeniul financiar sunt sceptici în privința restituirii creditelor acordate de BNM, având în vedere situația critică a indicatorilor financiari a celor trei bănci.

via | agora.md

1426 vizualizări

Data publicării:

03 Iunie /2015 13:10

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

BNM | emisie monetara | Credite | banci | politica monetară

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon