Monitorul SFS

Conducerea SFS a apreciat înalt suportul USAID/BRITE la modernizarea şi eficientizarea autorităţii fiscale naţionale

Prioritizarea activităţilor ce ţin de lansarea serviciului electronic „Contul curent”, identificarea unei proxime date de lansare a acestuia, cât şi subiecte ce ţin de perfecţionarea Sistemului Informaţional al SFS etc., aceste subiecte au făcut agenda întrevederii Şefului SFS, Ion Prisăcaru, cu reprezentanţii Proiectului USAID/BRITE. În cadrul întrevederii, Şeful SFS, Ion Prisăcaru a reiterat importanţa celor realizate în cadrul cooperării bilaterale şi a punctat necesitatea continuării colaborării. În acest context a fost specificată asistenţa binevenită în cadrul politicilor de modernizare şi reformare a SFS, menite să fluidizeze interacţiunea dintre organele de control fiscal şi contribuabili, să combată corupţia, prin excluderea factorului uman, dar şi proiectul Strategiei de comunicare a IFPS, orientat spre asigurarea transparenţei a activităţii în raport cu mass-media şi opinia publică. Şeful IFPS Ion Prisăcaru a mai menţionat că, la elaborarea şi implementarea acestor proiecte, suportul USAID/BRITE asigură certitudinea finisării şi aplicării reuşite a acestora în practică. De asemenea, Ion Prisăcaru a menţionat necesitatea modernizării Sistemului Informaţional al SFS în contextul identificării unui sediu pentru structurile centrale ale administraţiei fiscale naţionale, instalarea unui sistem informaţional modern şi lucrările de mentenanţă a acestuia fiind dificil de realizat în cazul unor sedii provizorii. Reprezentanţii USAID/BRITE au menţionat buna comunicare şi colaborarea eficientă cu IFPS, fiind reiterat interesul pentru ca activităţile realizate în comun să se înscrie pe linia generală a politicilor de modernizare a SFS, fără a se suprapune acţiunilor derulate cu suportul altor parteneri de dezvoltare.

via www.fisc.md/

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat

2058 vizualizări

Data publicării:

27 Februarie /2014 10:22

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Brite | USAID | IFPS | modernizare autoritatilor fiscale | Ion Prisăcaru | reformarea

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon