11
02 2014
1387

Ţara în care salariile scad de la an la an, deşi este una dintre cele mai mari economii ale planetei

Japonia, singura mare economie în care salariile au scăzut în continuu în ultimii 15 ani, a reuşit să scape de ameninţarea deflaţiei, însă riscă acum să se afunde într-o nouă criză dacă angajatorii nu vor majora salariile pe măsura creşterii preţurilor, scrie Business Week. Principalele obiective ale prim- ministrului Shinzo Abe sunt, pe de o parte, readucerea inflaţiei pe un trend crescător şi motivarea oamenilor să înceapă să consume, iar pe de altă parte, să convingă marile companii să majoreze salariile. Cu o crestere a taxei pe consum programată pentru începutul noului an fiscal, la 1 aprilie, premierul este de părere că angajatorii trebuie să majoreze salariile suficient de mult, aşa încât japonezii să nu fie din nou descurajaţi pe măsură ce toate preţurile se vor mări. În decembrie 2013, Japonia a înregistrat o inflaţie de 1,6% comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior. Creşterea se datorează majorării preţului de import al combustibilului, dar şi devalorizarizării monedei naţionale, yenul, În ultimii 15 ani, salariile au scăzut cu 15%, în timp ce in intervalul ianuarie- noiembrie 2013, plăţile pentru muncitorul mediu au crescut cu 0,2 procente. Venitul net pe gospodărie în Japonia a scăzut cu 1,7% în decembrie faţă de anul anterior. Salariile de bază, fără ore suplimentare sau bonusuri, au scăzut cu 0,2% în decembrie, fiind a 19-a lună consecutivă de scădere. Cu toate acestea, în ultimul trimestru din 2013, vânzările la autovehicule au crescut cu 19,3% faţă de anul precedent, ajungând la 1,3 miloane de dolari, cea mai mare performanţă de mai mult de un an. Devalorizarea monedei naţionale, yenul, a dus la creşterea exporturilor, generând profituri record pentru companii ca Toyota sau Hitachi.
“Numai atunci când legătura de mult pierdută între profitabilitatea unei companii şi salariile angajaţilor va fi reluată, investiţiile în locuinţe, maşini şi cheltuielile pe gospodărie în general vor scoate Japonia din deflaţie”,
a declarat premierul Abe în ianuarie. Pentru a stimula consumul, salariile trebuie să crească mai repede decât inflaţia, sunt de părere specialiştii. Cei mai mulţi angajatori niponi au, însă, îndoieli cu privire la creşterile salariilor. Chiar dacă salariile medii vor creşte, ele nu vor putea face faţă inflaţiei, spune Harumi Taguchi, economist la compania IHS Global Insight din Tokyo. Tot ea spune că se aşteaptă la o creştere a salariilor cu 1 procent în 2014 şi cu 2,9% a inflaţiei. Un aspect care ţine pe loc creşterea salariilor este nesiguranţa în privinţa cererii într-o ţară cu tendinţe de îmbătrânire rapide, potrivit unui economist Bloomberg din Beijing. Scăderea masivă a numărului locuitorilor, şi implicit a bazei de clienţi a companiilor, face dificilă decizia angajatorilor de creştere a salariilor.
“Creşterea taxei pe consum va fi digerată cu greu de către populaţie”,
este de părere Hitomi Yotsuya, asistentă la un magazin de produse cosmetice din Tokyo.

via www.zf.ro

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.