Panorama

Băncile ar putea plăti despăgubiri civile uriaşe, din cauza manipulărilor pe piețele valutare

Barclays, Goldman Sachs, HSBC şi Royal Bank of Scotland şi alte bănci de top din întreaga lume ar putea fi nevoite să plătească miliarde de dolari în contul unor cereri de despăgubiri civile în Londra şi Asia făcute după ce băncile au recunoscut că au manipulat pieţele valutare, scrie Financial Times. Avocaţii spun că scandalul va lua amploare, scrie zf.ro. Barclays, Goldman Sachs, HSBC şi Royal Bank of Scotland s-au numărat printre cele nouă bănci care au căzut de acord la sfârşitul săptămânii trecute, în SUA, să plătească despăgubiri investitorilor afectaţi de manipularea ratelor în tranzacţii de 2 miliarde de dolari. Avocaţii avertizează că victoria deschide calea unui număr şi mai mare de cereri de despăgubiri în Londra, cel mai mare centru de tranzacţionare valutară din lume, semn că scandalul legat de manipularea pieţelor valutare nu a ajuns nici pe departe la final. În plus, noi cazuri sunt aşteptate să fie deschise în Hong Kong şi Singapore, de asemenea importante centre internaţionale pentru tranzacţiile valutare. Acordul încheiat în Statele Unite vine la numai câteva luni după ce autorităţile au impus unui număr de şase bănci o amendă record de 5,6 miliarde de dolari pentru manipularea pieţelor valutare. Analiştii spun că impactul financiar asupra băncilor este extrem de dificil de estimat în acest moment. Avocaţii firmei americane Hausfeld care au participat la acţiunea colectivă au declarat că acordul încheiat recent în Statele Unite reprezintă „doar începutul“. Celelalte cinci bănci care au semnat acordul de săptămâna trecută sunt Bank of America, Citi, BNP Paribas, JPMorgan şi UBS. Încă şapte bănci sunt acuzate în SUA de manipularea pieţelor valutare, printre acestea numărându-se Deutsche Bank, Morgan Stanley şi Standard Chartered. Pe lângă acţiunile iniţiate de investitori, băncile s-au văzut în faţa unor amenzi impuse de autorităţi. În luna noiembrie a anului trecut, şase bănci au plătit amenzi de 4,3 miliarde de dolari impuse de autorităţile britanice şi elveţiene.

via | www.zf.ro

1004 vizualizări

Data publicării:

20 August /2015 09:15

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

banci | despagubiri | piaţa valutară

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon