Întrebări și răspunsuri

2. (29.2.5.16) Urmează persoanele fizice de a include în venitul brut și de a declara veniturile din care a fost efectuată reţinerea finală a impozitului pe venit?

În conformitate cu prevederile art. 901 din Codul fiscal, reţinerea finală a impozitului se aplică pentru următoarele tipuri de venituri: - 10% din veniturile obţinute de către persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, de la transmiterea în posesie şi/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct) a proprietăţii mobiliare şi imobiliare, cu excepţia arendei terenurilor agricole (art. 901 alin.(3)); - 6% din dividende, inclusiv sub formă de acţiuni sau cote-părţi, cu excepţia celor aferente profitului nerepartizat obţinut în perioadele fiscale 2008–2011 inclusiv (art. 901 alin.(31)); - 15% din dividende, inclusiv sub formă de acţiuni sau cote-părţi, aferente profitului nerepartizat obţinut în perioadele fiscale 2008–2011 inclusiv(art. 901 alin.(31)); - 15% din suma retrasă din capitalul social aferentă majorării capitalului social din repartizarea profitului net şi/sau altor surse constatate în capitalul propriu între acţionari (asociaţi) în perioadele fiscale 2010–2011 inclusiv, în conformitate cu cota de participaţie depusă în capitalul social (art. 901 alin.(31)); - 12% din royalty achitate în folosul persoanelor fizice (art. 901 alin.(31)); - 18% din cîştigurile de la jocurile de noroc, cu excepţia cîştigurilor de la loterii şi/sau pariuri sportive (art. 901 alin.(33)); -18% din cîştigurile de la campaniile promoţionale în partea în care valoarea fiecărui cîştig depăşeşte mărimea scutirii personale stabilite la art.33 alin.(1) din Codul fiscal (art. 901 alin.(33)); - 5% din plăţile efectuate în folosul persoanei fizice, cu excepţia întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), pe veniturile obţinute de către acestea aferente livrării producţiei din fitotehnie şi horticultură în formă naturală, inclusiv a nucilor şi a produselor derivate din nuci, şi a producţiei din zootehnie în formă naturală, în masă vie şi sacrificată, cu excepţia laptelui natural (art. 901 alin.(35)); - 10% din plăţile efectuate în folosul persoanei fizice, cu excepţia întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), pe veniturile obţinute de către acestea aferente desfacerii prin unităţile comerţului de consignaţie a mărfurilor (art. 901 alin.(36)). Ținînd cont de prevederile art. 901 alin. (4) din Codul fiscal, pentru persoana fizica, care a obținut venitul din care sa efectuat reţinerea finală a impozitului conform cotelor stabilite prin articolul menționat, nu apar careva obligaţii fiscale privind achitarea şi declararea impozitului din venitul menționat.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1262 vizualizări

Data publicării:

02 Mai /2018 10:39

Domeniu:

Impozitul pe venit | Administrare fiscală | Dare de seamă fiscală | Legislație fiscală | Persoana fizică | Noutăți fiscale

Etichete:

persoana fizică | întreprinzători individuali | venit brut | scutire

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon