Întrebări și răspunsuri

(29.2.3.14) Care este cuantumul scutirii pentru soţ la care are dreptul persoana fizică rezidentă, în cazul în care aceasta s-a căsătorit în iunie 2013 – fapt despre care a fost informată conducerea întreprinderii prin cererea depusă în luna septembrie?

În conformitate cu prevederile art.34 din Codul fiscal, persoana fizică rezidentă aflată în relaţii de căsătorie are dreptul la o scutire suplimentară în sumă de 9120 lei anual, cu condiţia că soţia (soţul) nu beneficiază de scutire personală. Scutirea se va aplica din luna următoare lunii în care au apărut circumstanţele necesare pentru exercitarea dreptului specificat în acestea. În conformitate cu prevederile art.151 din Codul fiscal, determinarea obligaţiilor fiscale, în conformitate cu prevederile Titlului II al Codului fiscal, se efectuează în modul stabilit de Guvern. Astfel, în conformitate cu prevederile pct.12 din anexa nr.2 la Hotărîrea Guvernului cu privire la aprobarea unor regulamente nr.77 din 30.01.2008, persoana fizică rezidentă aflată în relaţii de căsătorie are dreptul la o scutire suplimentară în mărimea indicatorului prevăzut la alin.(1) art.33 din Cod pentru perioada fiscală respectivă, cu condiţia că soţul (soţia) nu beneficiază de scutire personală, iar în conformitate cu prevederile pct.23 din Hotărîrea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului cu privire la reţinerea impozitului pe venit din salariu şi din alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajatului şi a formularelor ce atestă reţinerea impozitului pe venit la sursa de plată nr.10 din 19.01.2010, în toate cazurile scutirile se acordă sau se anulează din luna următoare, după luna în care este depusă (retrasă) cererea. Totodată, în conformitate cu prevederile pct.18 din aceeaşi Hotărîre, suma scutirilor personale anuale prevăzute la alin. (1) şi/sau (2) art. 33 din Codul fiscal se transmit în cuantum întreg, fără a fi divizate între contribuabil şi soţia (soţul) acestuia. În contextul celor expuse, în cazul în care persoana fizică-rezidentă a depus cererea în septembrie, acesteia i se acordă dreptul la deducerea din venitul impozabil a scutirii aferente lunilor octombrie – decembrie. La cerere se anexează o cerere în formă liberă prin care soţul renunţă la scutirea personală în favoarea soţiei. Totodată, aceasta este în drept să utilizeze scutirea pentru soţ în cuantumul total prevăzut în art.35 alin.(1) din Codul fiscal prin depunerea Declaraţiei pe venitul persoanei fizice (Forma CET08) aferente perioadei fiscale în cauză, cu condiţia că soţul renunţă la scutirea personală.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat

1419 vizualizări

Data publicării:

14 Ianuarie /2014 17:34

Etichete:

scutirea personală | declaratia pe venit

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon