23
05 2013
1759

Compania, în legătură cu deschiderea unui nou magazin, a oferit copiilor maiouri şi chipiuri în calitate de cadouri cu caracter promoţional. Valoarea cadourilor oferite nu depăşeşte limita de 0,2%, stabilită de art. 95 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal. În care boxa a Declaraţiei privind T.V.A., urmează a fi reflectate livrările de mărfuri care au fost efectuate în scop de publicitate, pentru care nu apare obligaţia de calculare a T.V.A.?

În conformitate cu art. 95 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, livrarea de mărfuri şi servicii efectuată cu titlu gratuit în scopuri de publicitate şi/sau de promovare a vînzărilor în mărime anuală de 0,2% din venitul din vînzări, obţinut pe parcursul anului precedent anului în care se efectuează această livrare, nu reprezintă obiect al impunerii cu T.V.A.. Prin urmare, pentru livrările respective nu survin careva obligaţii privind T.V.A.. În partea ce ţine de completarea Declaraţiei privind TVA, menţionăm că potrivit Ordinului IFPS nr. 128 din 29.06.2006 „Despre aprobarea formularului Declaraţiei privind T.V.A. şi a Modului de completare a Declaraţiei privind T.V.A.”, în aceasta e indică doar livrările impozitate la cota standard, la cota zero a T.V.A., la cota redusă şi scutite de T.V.A.. Prin urmare, referindu-ne la necesitatea indicării livrărilor pentru care nu apar obligaţii privind T.V.A. în Declaraţia privind T.V.A., trebuie de remarcat că, în virtutea Ordinului menţionat, livrările care nu constituie obiect al impunerii cu T.V.A. nu se reflectă în Declaraţia menţionată.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.