Новости

Activitatea în domeniul comercializării deșeurilor de metale. Regimul fiscal

Regimul fiscal al persoanelor fizice care desfășoară activități în domeniul comercializării deșeurilor de metale feroase și neferoase va fi reglementat în Codul fiscal (CF). În cadrul ședinței plenare ale Parlamentului din 7 aprilie în lectura a doua a fost aprobat cu 54 de voturi proiectul de lege ce prevede suplinirea Titlului II al CF cu capitolul 104 (art. 6920-6925), prevederile căruia se vor aplica doar în cazul activităților de comercializare de către persoanele fizice rezidente către agenții economici licențiați a deșeurilor de metale feroase și neferoase pe teritoriul Moldovei. Nomenclatorul de deșeuri de metale care pot fi colectate de subiecții impozabili va fi stabilit de Ministerul Mediului.
 

Conform proiectului, operațiunile de plată către subiectului impunerii (persoana fizică) se vor efectua de către agentul economic licențiat în numerar sau prin transfer, iar plățile în numerar nu vor putea depăși valoarea totală de 10 mii lei pe o perioadă de o lună în relațiile cu un subiect al impunerii.

Toate tranzacțiile între agentul economic licențiat și subiect vor fi documentate conform modului stabilit de Ministerul Finanțelor.

 
În condițiile aprobării completărilor în redacția propusă și în a doua lectură, obiect al impunerii va fi venitul din vânzarea deșeurilor de metale feroase și neferoase către agentul economic licențiat, iar cota impozitului va fi cea stabilită la art.15 lit. a) din CF (12%). Agentul economic care procură deșeurile va efectua reținerea finală la sursa de plată impozitul din plățile efectuate în folosul subiectului.
 
Proiectul mai prevede că responsabilitatea pentru corectitudinea reținerii, raportării și achitării impozitului se pune în sarcina agentului economic licențiat care a achiziționat deșeurile feroase și neferoase de la persoana fizică, fiind respectate prevederile art.92 din CF. Noile reglementări vor fi puse în aplicare în termen de 30 de zile de la publicarea în „MO”.
 
În opinia autorilor, urmare a implementării proiectului se va asigura creșterea numărului de persoane angajate în activități economice transparente, care generează plusvaloare și venituri la buget, creșterea veniturilor categoriilor populației social-vulnerabile, diminuarea cazurilor de evaziuni fiscale, creșterea practicii de utilizare a mijloacelor de plată electronică, înregistrarea tranzacțiilor pentru o evidență ulterioară.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Парламент Республики Молдова

990 просмотры

Дата публикации:

08 Апрель /2022 08:00

Тематика:

Подоходный налог | Налоговое администрирование | Новости

Ключевые слова

deseuri | metale feroase și neferoase | proiect de lege | Codul fiscal

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon