Новости

Agricultorii care n-au reușit să primească compensații de la stat, rugați să aștepte până în martie-aprilie

Guvernul nu mai are bani pentru acoperirea pierderilor fermierilor moldoveni provocate de embargoul impus de Federația Rusă. Autoritățile susțin că producătorii care nu au reușit să-și ridice compensațiile acordate de stat, o vor putea face abia în lunile martie-aprilie, după învestirea noului Guvern. De cealaltă parte, agricultorii amenință cu proteste, în cazul în care statul nu-și va respecta promisiunea. Pentru acoperirea pierderilor provocate de embargoul introdus de Federația Rusă pentru mere văratice și prune este nevoie de încă 70 de milioane de lei. Ministrul în exercițiu al Agriculturii, Vasile Bumacov, susține că numărul cererilor de solicitare a compensațiilor a depășit cifra celor estimate, din aceste considerente acum sunt căutate posibilități de a acoperi deficitul creat. „Lucrează colegii de la Banca Mondială, lucrează colegii din Ministerul Agriculturii. Negociem un credit de 10-12 milioane de dolari. Vom compensa tuturor care au livrat mere la procesare plus la cei care nu au fost incluși pe listele de compensare”, a spus Bumacov. Totodată, Ministerul Agriculturii este în așteptarea unui ajutor de 150 de milioane de lei promiși de Banca Mondială pentru susținerea producătorilor din Moldova. Din acești bani, 80 de milioane de lei vor fi destinate producătorilor de struguri care au suferit pierderi pe seama interzicerii exportului de fructe din Moldova în Federația Rusă. „Sperăm că la bordul Băncii Mondiale, cel târziu în luna martie, să fie prezentat acest proiect, iar apoi să fie ratificat și agricultorii să-și poată primi aceste compensații”, a opinat ministrul în exercițiu. Asociațiile de fermieri sunt gata să aștepte învestirea unui nou Guvern și transferarea banilor de la Banca Mondială, dar amenință că, în cazul în care bugetul pentru anul curent nu va prevedea suma promisă, producătorii vor ieși la proteste. În 2014, Guvernul a alocat 138 de milioane de lei despăgubiri în urma embargoului impus de Rusia. Totodată, fermierii au depus cereri pentru compensații de 212 milioane de lei. În aceste condiţii, Agenţia pentru Intervenţie şi Plăţi în Agricultură a plătit despăgubiri conform principiului primul venit, primul servit. Fermierii care au depus solicitări mai târziu de 2 octombrie au fost incluşi într-o listă de aşteptare, până când Guvernul va găsi bani pentru a achita integral compensaţiile.

via | www.realitatea.md

Учреждения:

Министерство Сельского хозяйства и Пищевой промышленности

1430 просмотры

Дата публикации:

11 Февраль /2015 14:17

Тематика:

Новости

Ключевые слова

agricultori | compensatii | producatori | ministerul agriculturii

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon