Новости

Avizul de însoțire a mărfurilor și factura fiscală

În ședința Parlamentului din 30 noiembrie curent deputații au votat în lectură finală proiectul de lege ce prevede permisiunea de utilizare de către agenții economici a avizului de transportare a mărfurilor. Potrivit noilor prevederi, în cazul în care, la livrarea mărfurilor, furnizorul emite avizul de însoțire pe perioada transportării acestora, eliberarea facturii fiscale se va efectua până la sfârșitul perioadei fiscale. Totodată, la efectuarea multiplă a livrărilor în baza avizului de însoțire în decursul unei luni, furnizorul, în baza acestor avize, eliberează cel puțin o dată pe lună factura fiscală pe valoarea livrărilor efectuate. Șefului direcției politici fiscale și vamale a Ministerului Finanțelor, Dorel Noroc, a declarant la prezentarea proiectului în prima lecturăactualmente orice expediere de marfă de la un agent economic la altul presupune eliberarea facturii fiscale pentru fiecare lot sau fiecare camion. Intenția acestui proiect este ca să fie eliberate avize de însoțire a mărfii pentru fiecare camion, iar la sfârșitul lunii în baza acestor avize de însoțire să fie eliberată factura fiscală, ceea ce va simplifica activitatea agenților economici la transportarea mărfurilor. Totodată, oficiile poştale care au încasat bani în vederea stingerii obligaţiilor fiscale a contribuabililor vor avea posibilitatea să vireze resursele financiare în nu mai târziu de a treia zi lucrătoare de la data încasării, actualmente aceasta fiind de o zi. Proiectul mai prevede limitarea acordării reducerii de 50% a amenzilor aplicate contribuabililor, care în decursul a 6 luni consecutive au admis comiterea repetată a încălcărilor privind neutilizarea maşinilor de casă şi de control, a terminalelor de plată în numerar și a aparatelor de schimb valutar. Documentul conține modificări și la Codul Vamal, la partea ce ține de obţinerea statutului de exportator aprobat. Astfel, potrivit noilor reglementări, exportatorii de mărfuri obţinute integral în Republica Moldova vor putea obţine acest statut, dacă vor efectua exporturi în mod frecvent şi regulat – cel puţin 3 exporturi la fiecare 12 luni calendaristice consecutive în perioada celor 36 luni anterioare prezentării cererii.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Парламент Республики Молдова

5776 просмотры

Дата публикации:

03 Декабрь /2018 08:00

Тематика:

НДС | Налоговое администрирование | Контрольно - кассовые аппараты | Налоговая накладная

Ключевые слова

MCC | factura fiscală | aviz | transport de marfuri | parlamentul RM | lectură finală

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon