Новости

Contribuția Moldovei în industria cosmonautică

La 12 aprilie este marcată Ziua Mondială a aviației și cosmonauticii, după ce, acum 57 de ani, cosmonautul rus Iurii Gagarin, la bordul navei Vostok I, a efectuat primul zbor în cosmos, care a durat 108 minute. Moldovenii în cosmos nu au zburat, însă am ajuns, totuşi, și acolo. Prin produsele fabricate în Moldova, am avut un aport esenţial la dezvoltarea industriei cosmonautice. Sosurile de legume „Moldova” Cosmonauții au o alimentație specială, având voie să consume în jur de 3000 calorii pe zi. Alimentele trimise în spaţiu trebuie să fie ferite de procesarea prin încălzire, care, combinată cu depozitarea pe termen lung, poate afecta calităţile nutritive, din cauza pierderilor de vitamine. Staţiea cosmică nu dispune de frigidere, astfel că produsele trebuie stocate corespunzător pentru a se evita degradarea acesteia. În prezent sunt mai multe tehnologii de pregătire și păstrare a alimentelor ce ajung în cosmos, cum ar fi uscarea lor prin congelare, apoi rehidratarea în spaţiu, însă primii care au fost preocupaţi de alimentaţia sănătoasă a cosmonauților sunt moldovenii. Peste 20 tipuri de sucuri, 15 tipuri de batonașe din fructe cu diferite arome, pireuri din fructe și legume – asta le-au oferit moldovenii cosmonauților prin anii 70 ai secolului trecut. Savanţii noştri au inventat o tehnologie nouă de sublimare a fructelor și legumelor. A rămas cunoscută fraza cosmonautului Pavel Popovici, care spunea că sosul de fructe moldovenesc este atât de delicios încât cu el poate fi consumată chiar și tureatca de la cizme. Nu doar renumitele sosuri de fructe și legume au fost pregătite de moldoveni pentru cosmonauți, dar și vitaminele fortificate din soiurile de struguri "Isabella". Balsamul „Sănătate” Vinul moldovenesc – această licoare apreciată de întreaga lume, a ajuns și în spațiul cosmic, doar că în altă formă. Conform ministrului adjunct din acele timpuri al Viticulturii și Vinificației, Gheorghe Cozub, cosmonauții ruși au reușit să convingă Centrul Spațial să le permită, în anumite cantităţi, consumul vinului, pentru că acesta îi ajută să revină la „forma pământească”. La indicaţia Centrului Spațial a fost creat un produs cu nivel înalt de calorii, un energizant puternic, dar, evident, cu un volum mic. Astfel, în Moldova a fost creat balsamul „Sănătate”, care conținea circa 40 de ierburi și plante cultivate la noi, doar pelinul alb a fost adus din munții turkmeni. Drept componentă principală a balsamului a fost extractul de ginseng siberian, care are proprietăți tonice și o concentrație mare de suc de struguri, pentru ca produsul să aibă o cantitate mare de calorii. Balsamul era produs de actuala fabrică de vinuri „Buket Moldavii” şi se consuma în cosmos fiind diluat cu apă, în final se obținea un vin de desert. Ambalajul produselor Nu doar hrana cosmonauților a fost inventată şi produsă de moldoveni, dar și recipientele pentru acesta. Cu toate că estonienii au fost cei care primii au produs tuburi pentru ambalarea produselor destinate cosmonauților, acestea erau comode doar pentru produsele cu consistenţa de pastă și nu ofereau posibilitatea consumului altor alimente necesare în meniul cosmonauților. Problema a fost soluționată de moldoveni în anul 1970, când la Tiraspol a fost înființată o uzină de metalopoligrafie și au fost create tuburi cu diametrul de ieşire de 8 mm, care permiteau cosmonauţilor să savureze carne, legume și fructe tocate. Tot ai noştri şi tot pentru industria cosmică, în anul 1982, au început producerea ambalajului special, care până în prezent este utilizat pentru păstrarea produselor sublimate. Încă o invenţia a savanţilor moldoveni este „Oasis” – utilaj destinat producerii masei biologice în spaţiul cosmic. Anume din „carnea crescută în cosmos” astronautul Lebedev gătea chifteluţe pentru echipajul „Soiuz-13”. Creionul KiMeK Moldova a oferit cosmonauților nu doar hrană pentru trup, dar s-au gândit și la spiritul lor. Pentru cosmonauți era foarte important să facă anumite notițe, care nu puteau fi scrise cu pixul, căci cerneală în comsos se transforma în bule. Aceasta era o problemă mare, la care moldovenii au găsit soluția. Astfel, în anii 70 la fabrica „Kultpribor” din Chișinău a fost inventat creionul chimic cu alimentare dozată – KiMeK, care se utilizează în cosmos până în prezent. Pelicula fotografică reutilizabilă O altă realizare mai puțin cunoscută, dar extrem de importantă, este pelicula reutilizabilă, care a avut un succes. Invenția moldovenilor era o pelicula la care fiecare cadru era acoperit cu mai multe straturi de o conexiune fotosensibilă specială, ceea ce permitea utilizarea acestuia de până la 1000 de ori. Putem afirma, cu mândrie, faptul că industria moldovenească a lăsat amprenta în exploatarea comosului.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

2178 просмотры

Дата публикации:

12 Апрель /2018 14:53

Тематика:

Новости

Ключевые слова

cosmos | industrie prelucratoare | ambalaj | Moldova | produse alimentare

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon