Новости

Decis: cuantumul pensiei minime pentru limita de vârstă – 2 mii lei

Ținând cont de rata inflației înregistrată în semestrul I al anului curent, la 1 octombrie 2021 pensiile vor fi indexate cu 3,86%, iar cuantumul pensiei minime pentru limita de vârstă va constitui 2 mii lei.  Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la indexarea prestațiilor de asigurări sociale și a unor presații sociale de stat, dar și proiectul HG pentru modificarea anexei nr.5 la Regulamentul privind modalitatea de calculare a pensiei și de confirmare a stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiilor a fost aprobat de Executiv acum câteva minute.
 

Astfel, începând cu 1 octombrie 2021, peste 180 mii de pensionari cu stagiu complet de cotizare vor primi o pensie minimă de 2 mii de lei lunar. Amintim, pensia minimă la momentul de față constituie 1188,05 de lei. Totodată, în medie cu 366 de lei va crește pensia pentru persoanele cu stagiul complet de cotizare și care au avut până la moment o pensie mai mică de 2 mii de lei, iar alte 125 mii de persoane cu un stagiu incomplet de cotizare vor beneficia de o creștere a pensiei în medie cu 398 de lei. În același timp, alocațiile pentru 84 de mii de beneficiari de alocații sociale, mărimea cărora depinde de valoarea pensiei minime, vor crește în medie cu 450 de lei.

 

De asemenea, la 1 octombrie curent va fi majorat și cuantumul pensiei minime de dizabilitate. Astfel, în cazul unei dizabilități severe va constitui 1500 lei, în cazul unei dizabilități accentuate – 1400 lei, iar în cazul unei dizabilități medii – 1000 lei.

 

Potrivit notei proiectului, cheltuielile necesare pentru indexarea prestațiilor sociale constituie 188,1 mil. lei, iar pentru stabilirea cuantumului de 2 mii lei a pensiei minime pentru limita de vârstă vor fi necesare 512,7 mil. lei. Pentru acoperirea acestora, Ministerul Muncii și Protecției Sociale va înainta propuneri de modificare a Legii bugetului de stat pentru anul 2021 și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul curent.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

1060 просмотры

Дата публикации:

08 Сентябрь /2021 15:21

Тематика:

Государственное социальное страхование | Новости

Ключевые слова

pensia minima | majorare | Indexarea prestaţiilor de asigurări sociale | guvern Moldova

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon