Новости

Deoffshorizarea economiei țării

Persoanele juridice înregistrate sau cu reședință în jurisdicții ce nu implementează standarde internaționale de transparență sau în componența cărora figurează, direct sau indirect, una sau mai multe persoane (fondatori, asociați, acționari, administratori, beneficiari efectivi) înregistrate sau cu reședință în astfel de jurisdicții, sau înregistrate în RM în cazul în care cotele de participare în capitalul social aparțin persoanelor juridice înregistrate în jurisdicții ce nu implementează standarde internaționale de transparență nu vor fi acceptate în calitate de participanți la privatizare în Republica Moldova.
 
Proiectul legii privind modificarea și completarea unor acte legislative (numit și legea deoffshorizării) a fost examinat de către Comisia economie, buget şi finanţe în ședința din 25 noiembrie curent și urmează a fi prezentat Parlamentului pentru adoptare în lectura a doua.
 
Proiectul prevede și restricția de participare a persoanelor indicare supra la procedurile de achiziții publice, în calitate de parteneri în proiectele de parteneriat public-privat, la concesiunile de lucrări și de servicii în țara noastră.
 
Elaborarea proiectului este argumentată de autori prin necesitatea de asigurare a securității financiare a statului (a tranzacțiilor financiare cu participarea societăților comerciale, în special a instituțiilor financiare, a stabilității bugetului țării), impunerii măsurilor adecvate de prevenire a participării subiecților ce provin din jurisdicții ce nu respectă standarde internaționale de transparență în orice gen de activitate ce poate pune în pericol atât interesele naționale ale Republicii Moldova cât și a cetățenilor1.
____________________________________________
1 Conform unui studiu al Global Financial Integrity, fluxurile financiare ilegale (în valoare monetară și de capital) reprezintă circa $1,2 mld anual doar pentru Republica Moldova. Suma totală a fluxurilor ilicite de capital estimate doar pentru ultimii 10 ani a reprezentat $10 mld. Jumătate din valoarea estimată anual a fluxurilor ilegale reprezintă importurile subevaluate, i.e. prin utilizarea companiilor aflate în jurisdicții offshore. A două schemă exploatată pe larg de către companiile care contractează autoritățile statului constă în supraevaluarea importurilor, ceea ce le permite să scoată ilegal din Republica Moldova cca $350-400 mil. A treia schemă de offshorizare a economiei în Republica Moldova este legată de practicarea unor prețuri fictiv reduse prin care din această schemă sunt extrase cca $170-200 mil. anual. În sfârșit, a patra schemă a fluxurilor ilegale ține de practicarea exporturilor la prețuri fictiv ridicate prin care, anual, în Republica Moldova intră din jurisdicții offshore circa $80-100 mil., cel mai des această schemă este folosită la finanțarea ilicită a partidelor politice. 

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Парламент Республики Молдова

731 просмотры

Дата публикации:

26 Ноябрь /2020 08:00

Тематика:

Новости

Ключевые слова

deoffshorizare | proiect de lege | Comisia parlamentara economie | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon