Новости

Desfășurarea activității fără licență: eliminarea incertitudinilor și deciziilor arbitrare

Din Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi va fi exclusă prevederea potrivit căreia, pentru desfăşurarea activităţii fără licenţă sau a activităţilor interzise pe teritoriul RM, precum şi a celor permise în mod exclusiv întreprinderilor de stat, SFS, ASP sau alt organ abilitat cu atribuţia de eliberare a licenţei poate aplica amendă în mărimea venitului brut din realizarea obţinută în urma activităţilor menţionate.



 Proiectul de lege ce prevede modificarea Legii nr. 845/1992 a fost aprobat în lectura a doua în cadrul ședinței din 11 noiembrie, cu votul a 56 de deputați. 



Proiectul a fost elaborat în scopul executării Hotărârii Curții de Conturi nr. 2/2018, prin care au fost declarate neconstituționale unele prevederi din art. 10 pct. 4 din Legea menționată. Astfel, Curtea consideră că reglementarea paralelă a răspunderii pentru practicarea ilegală a activității de întreprinzător fără licență atât în Legea nr. 845/1992, cât și în Codul contravențional, oferă loc pentru decizii arbitrare, incertitudine și insecuritate juridică, instanța de judecată fiind lipsită de posibilitatea individualizării sancțiunii, rolul său reducându-se la o simplă formalitate de validare a actului de constatare.
 

Totodată, Curtea a mai precizat că Agenția Servicii Publice nu figurează printre organele constatatoare din cadrul procesului contravențional și nici nu este organ cu drept de control de stat asupra activității de întreprinzător, de aceea ASP nu poate colecta probe și impune sancțiuni în acest sens.


Proiectul a fost aprobat în prima lectură în ședința plenară din 28 octombrie, pentru lectura a doua amendamente nu au fost înregistrate. 

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Парламент Республики Молдова

899 просмотры

Дата публикации:

15 Ноябрь /2021 07:59

Тематика:

Новости

Ключевые слова

licenţă | curtea constitutionala

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon