Новости

Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală: cadrul normativ, aprobat

Din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) vor fi finanțate programele și proiectele incluse în Documentul Unic de Program, valoarea FNDRL fiind aprobată anual prin legea bugetului de stat. Guvernul a aprobat cadrul normativ ce se referă la activitatea Fondului:
 
  • Regulamentul privind gestionarea mijloacelor financiare alocate din FNDRL;
  • Regulamentul privind organizarea concursurilor pentru identificarea, evaluarea și aprobarea programelor și proiectelor de dezvoltare regională propuse spre finanțare din FNDRL;
  • Regulamentul privind organizarea concursurilor pentru identificarea, evaluarea și aprobarea programelor și proiectelor de dezvoltare locală propuse spre finanțare din FNDRL.
 
Mijloacele financiare ale Fondului vor fi utilizate pentru finanțarea programelor și proiectelor de dezvoltare regional/locală pe domenii de intervenție: creșterea competitivității și ocupării forței de muncă în regiunile de dezvoltare; dezvoltare urbană, revitalizare economică și socială a orașelor; îmbunătățirea infrastructurii tehnico-edilitare regionale; îmbunătățirea infrastructurii tehnico-edilitare locale; construcția și renovarea infrastructurii sociale și cofinanțarea proiectelor implementate din sursele de asistență externă.
 
Mărimea contribuției FNDRL pentru un proiect înaintat de către autoritățile publice locale, instituții publice sau alte entități de drept public nu va depăși 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, iar în cazul proiectului propus de entitățile de drept privat va constitui până la 50% din valoarea totală.
 
Mijloacele Fondului vor fi gestionate prin Contul Unic Trezorerial al Ministerului Finanțelor, iar resursele neutilizate în anul bugetar curent nu sunt tranzitorii.
 
FNDRL va fi supus anual auditului, iar rapoartele de audit vor fi prezentate autorității de elaborare a politicii de dezvoltare regională, Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale și Ministerului Finanțelor. În cazul defalcării în FNDRL a resurselor financiare de către partenerii de dezvoltare, corectitudinea utilizării mijloacelor Fondul va fi supusă și auditului Curții de Conturi, auditului din partea donatorilor internaționali, inclusiv din partea instituțiilor specializate ale UE și a altor organizații care contribuie la formarea mijloacelor Fondului.
 
Reamintim, în Documentul unic de program pentru anii 2022-2024 au fost incluse 46 de proiecte de dezvoltare regională și locală, ce vor urmează a fi implementate din mijloacele Fondului. 
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

1137 просмотры

Дата публикации:

11 Март /2022 07:56

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

dezvoltare regionala | dezvoltare locala | Fond | regulament

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon