Новости

Guvernul a aprobat noi măsuri de susţinere a agricultorilor

Agricultorii care au depus cereri de subvenţionare, însă nu se încadrează în limita Fondului de subvenţionare a anului curent, vor primi bani din Fondul de subvenţionare pentru anul 2015. Decizia a fost luată de Cabinetul de miniştri pentru a acoperi toate solicitările fermierilor. Deficitul pentru acoperirea tuturor cererilor de solicitare a subvenţiilor recepţionate pe parcursul anului este de circa 250 de milioane de lei. Suma disponibilă spre subvenţionare constituie, în prezent, puţin peste 90 de milioane. Pe parcursul anului curent, Agenţia de Intervenţie şi Plăţi în Agricultură (AIPA) a recepţionat în jur de 5200 de cereri de subvenţionare, în sumă totală de cca 880 de milioane de lei. Majoritatea cererilor - 1050, în sumă totală de 110 milioane de lei, au fost recepţionate în ultima săptămână a lunii octombrie. AIPA a diminuat cu 55 milioane de lei subvenţiile solicitate, în urma procesului de verificare a dosarelor. Potrivit ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, investiţiile suplimentare sunt strict necesare pentru a diminua impactul negativ al embargoului şi se referă la instalaţii de răcire, sortare, ambalare şi promovare a sectorului vitivinicol pentru a încuraja exportul în UE şi alte pieţe alternative. Premierul a solicitat Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare o analiză obiectivă a Regulamentului de subvenţionare a agricultorilor pentru 2015, care să ia în calcul un şir de principii, dar şi să finalizeze elaborarea Legii pentru acordarea subvenţiilor.
Măsura este necesară, deoarece am constatat că nu sunt bani suficienţi şi mai mulţi producători agricoli nu vor putea fi subvenţionaţi pentru investiţiile pe care le-au făcut. Totuşi, trebuie să introducem plafoane în Regulamentul de acordare a subvenţiilor pentru anul 2015. Tehnologiile inovaţionale să fie stimulate, iar micii fermieri să nu fie discriminaţi în raport cu cei mari. E nevoie de un mecanism care ar asigura ca cei care au beneficiat de sume mari de subvenţionare în 2014 să nu mai beneficieze eventual în 2015. Şi un principiu al repartizării echitabile geografice trebuie instituit, deoarece principiul „Primul servit-primul venit” nu este corect, după mine, a punctat Premierul.
Măsura aprobată de Guvern are scopul de a asigura buna desfăşurare a procesului de modernizare şi susţinere financiară a fermierilor care au efectuat investiţii în sectorul agroindustrial, pasibile de subvenţionare în anul 2014.

via www.gov.md

Учреждения:

Правительство Республики Молдова

1289 просмотры

Дата публикации:

15 Ноябрь /2014 13:14

Тематика:

Новости

Ключевые слова

agricultori | subvenţii | fermierii | guvernul

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon