Новости

Peste 80 de manageri și proprietari de mici afaceri din Chișinău, Bălți și raioanele învecinate s-au documentat cum să-și pregătească întreprinderea și produsele pentru export

Procedurile de aplicare și domeniile finanțate de Proiectul Ameliorarea Competitivității (PACII) au fost prezentate agenților economici în cadrul unor seminare de informare pentru întreprinderile mici și mijlocii din Chișinău, Bălți și raioanele Râșcani, Sângerei și Glodeni, organizate de Camera de Comerț și Industrie. Întreprinderile participante au reprezentat o gamă largă de sectoare, cum ar fi de producere a lactatelor, apicultură, ferme zootehnice și avicole, inclusiv de prepelițe, creștere de căpșuni, pomușoare și legume, producere și export de cereale, materiale de construcție, dar și producerea componentelor electrice pentru industria auto, servicii IT și audit, etc. PAC II oferă granturi de până la 200 de mii de lei întreprinderilor moldovenești cu potențial de export să acceseze servicii de dezvoltare a afacerii, precum și alte servicii relevante pentru creșterea competitivității la export a acestora. Printre serviciile accesibile se numără implementarea sistemelor de management si control al securității alimentare. De asemenea, agenții economici pot primi finanțare pentru dezvoltarea unui plan de afaceri, studiu de piață sau de promovare, elaborarea strategiei de export și pregătirea documentației pentru comerțul internațional. Pentru a putea fi competitive la export, întreprinderile vor primi finanțare și pentru elaborarea de mărci comerciale (design logo) și a identității corporative, a brandului de produs, paginii web sau a unui magazin on-line. Totodată, operatorii economici pot beneficia de instruiri pentru îmbunătățirea abilităților de prezentare, comunicare și a tehnicilor de organizare vânzări. În cadrul seminarului, experții proiectului au prezentat formularele ce urmează a fi completate și au ghidat antreprenorii prin procedurile de aplicare, numărul de servicii ce pot fi combinate în cadrul unui proiect de îmbunătățire a afacerii și limitele de finanțare. De menționat că Proiectul Ameliorarea Competitivității poate aloca pana la 50% din valoarea serviciilor de dezvoltare a afacerii, dar nu mai mult de 200 de mii de lei. Potrivit lui Aureliu Casian, directorul Unității de implementare a PAC-II, cca 80% din beneficiarii de granturi ai primei etape a proiectului și-au crescut vânzările și volumul de export. Astfel, serviciile de dezvoltare a afacerii, co-finanțate de PAC-II, demonstrează un impact pozitiv asupra întreprinderilor. Amintim că pentru granturi de cofinanțare pot aplica
  1. Întreprinderile micro, mici sau mijlocii (IMM) – până la 250 angajați
  2. Exportatori direcți, fac parte al lanțului valoric la export sau cei ce doresc să exporte
  3. Capabili să achite cel puțin 50% din costul total al serviciilor de dezvoltare a afacerii
  4. Preponderent din următoarele sectoare economice:
  • Produse alimentare și băuturi;
  • Produse electronice și mecanice;
  • Textile și îmbrăcăminte;
  • Tehnologii informaționale și externalizarea procesului de afaceri.
Componenta de granturi a PAC II cu un buget de 3 milioane de dolari are ca obiectiv să ajute întreprinderile din sectorul IMM să dezvolte produse noi, să îmbunătățească produsele și serviciile existente, să îmbunătățească managementul și procesele de producție. Cu ajutorul acestor instrumente, IMM-urile vor putea să întărească competitivitatea și să exporte către clienți sau piețe noi, să dezvolte și exporte produse noi sau să vândă produsele sale în cadrul lanțurilor valorice orientate la export. Prezentarea componentei poate fi descarcata aici De menționat că seminare informative similare pentru operatorii economici vor mai fi organizate la sediile filialelor Camerei de Comerț și Industrie din următoarele raioane:
  • 27 octombrie la Filiala CCI Ungheni ( str. Barbu Lăutaru, 26);
  • 29 octombrie la Filiala CCI Cahul ( str. M. Eminescu, 43);
  • 4 noiembrie la Filiala CCI Edineț (str. Independenței, 47).
Pentru mai multe informații: E-mail: mgf@star.md, www.uipac.md, tel: 373 22 296 723


via | chamber.md

Учреждения:

Торгово Промышленная Палата Республики Молдова

1338 просмотры

Дата публикации:

21 Октябрь /2015 13:30

Тематика:

Новости

Ключевые слова

managerii | proprietate | afaceri | CCI | produse | Export

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon