Новости

Prețuri noi la spitalele din Moldova

Toate instituțiile medicale operează cu prețuri noi, după ce Catalogul tarifelor unice a fost modificat. Astfel, toate serviciile medicale care se acordă în țara noastră au devenit de câteva ori mai scumpe, unele de două ori, altele însă trei, cinci ori și chiar mai mult. Aceasta înseamnă că pacienții care nu au poliță medicală vor simți și mai acut scumpirile. Totodată, CNAM ar urma să negocieze prețurile la contractare în conformitate cu noile tarife. Fie că vorbim de consultația specialistului, tratarea unei carii, de realizarea unei ecografii, radiografii – toate au devenit mai scumpe. De asemenea, s-au scumpit și taxele pentru ziua pat. În afară de faptul că o zi de internare va costa mai mult, în preț nu vor mai fi incluse alimentația și medicamentele. Astfel, dacă o zi în serviciul terapeutic costa 144 de lei, acum va costa 209 lei, în serviciul cardiologic o zi de internare va costa 345 de lei și nu 218, cum era până acum. În serviciul chirurgical patul pentru o zi de internare va costa 345 de lei. În serviciul cardio-chirurgical - 446 de lei, în loc de 299. De asemenea, o zi de reanimare va costa aproape 1000 de lei și nu 533, cum era până acum. Intervențiile devin și ele mai scumpe, în funcție de specificul lor. De exemplu, o intervenție chirurgicală în caz de anevrism al arterelor periferice va costa 4.600 de lei în loc de 1.900. Îndepărtarea chirurgicală a amigdalelor va costa 1.007 lei în loc de 82 de lei. Intervențiile de îndepărtare a sânului afectat de tumori maligne vor costa aproximativ 2.000 de lei în loc de 500 de lei. Totodată, au fost incluse tarife pentru o serie de investigații de înaltă performanță, care vor costa de la câteva mii de lei, până la câteva zeci de mii de lei. Important este că lipsește o analiză a cheltuielilor suplimentare pe care ar trebui să le suporte o persoană neasigurată, în special având în vedere că în Republica Moldova persoanele neasigurate fac parte din categoria persoanelor social-vulnerabile. De asemenea, lipsește o analiză care ar clarifica de câți bani va avea nevoie CNAM suplimentar pentru a acoperi scumpirile. Menționăm că compania a încheiat contracte provizorii cu instituțiile medicale, urmând să semneze acorduri adiționale.

via | www.e-sanatate.md

3371 просмотры

Дата публикации:

21 Февраль /2017 11:00

Тематика:

Новости

Ключевые слова

instituțiile medicale | polita medicala | consultația specialistului | CNAM

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon