Новости

Prezentarea Programului „Cetățenie prin investiție”

Programul de dobândire a cetățeniei prin investiție este un instrument care va avea, în scurt timp, impact direct asupra economiei Republicii Moldova. Acesta are drept scop asigurarea unei noi surse de venit fără datorii, care va fi transformată în proiecte și servicii şi vor spori calitatea vieții tuturor cetățenilor Republicii Moldova, a menționat Chiril Gaburici, ministrul Economiei și Infrastructurii, în cadrul evenimentului de prezentare de țară, la care au participat reprezentanți din 10 state ai companiei Henley & Partners, selectată în calitate de prestator de servicii pentru asigurarea bunei implementări a Programului. În cadrul evenimentului a fost pus în discuție progresul operațional al Programului, acțiunile deja implementate și planurile pentru perioada următoare, astfel încât, la începutul lunii noiembrie 2018, acesta să dețină toate instrumentele și mecanismele necesare pentru o activitate efectivă. Beneficiile în urma implementării Programului vor fi resimțite atât de participanții acestuia cât și de populația țării. Impactul pozitiv se explică prin faptul că fondurile atrase for fi direcționate către Fondul de investiții publice, care, la rândul său, va direcţiona sursele către proiecte naționale strategice, necesare dezvoltării Republicii Moldova. Amintim că Executivul a aprobat, la data de 20 august 2018, mecanismul de aplicare a Programului de dobândire a cetățeniei prin investiție pentru Republica Moldova. Documentul include structura Programului, procesele tehnice și modificările legislative necesare, procedurile și formele de aplicare, cerințele specifice și detaliate, politicile și procedurile care trebuie incluse în cadrul normativ, cu stabilirea termenelor concrete de realizare.

via | mei.gov.md

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство экономики

1194 просмотры

Дата публикации:

28 Сентябрь /2018 14:02

Тематика:

Новости

Ключевые слова

cetatenii straini | program | cetatenie | investiţii

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon