Новости

Relansarea activității investiționale în anul 2021

Pe fondul descreșterilor din perioada de criză din anul 2020, activitatea investițională în Republica Moldova s-a relansat în lunile ianuarie-septembrie ale anului 2021, menționează Ministerul Economiei în  Raportul lunar privind evoluția social-economică a RM,  făcut public recent. Conform datelor oficiale, în primele nouă luni ale anului precedent volumul investițiilor în active imobilizate a crescut cu 16,6%, însumând circa 18,3 mld. lei.
 
În opinia experților, sporirea investițiilor proprii ale agenților economici efectuate în tehnologii noi, mașini și utilaje, precum și creșterea investițiilor în dezvoltarea infrastructurii publice au constituit factorii de bază care au influențat majorarea volumului investițiilor. Astfel, investițiile proprii ale agenților economici a asigurat în perioada analizată peste de 76% din creșterea investițiilor totale.

 

Autorii Raportului consideră că, relansarea activității investiționale private este condiționată de relaxarea măsurilor restrictive ce vizează activitatea economică a companiilor din sectorul corporativ, condițiile de creditare favorabile și îmbunătățirea situației în sectorul finanțelor publice. Concomitent, în perioada de referință s-au relansat proiectele investiționale ale investitorilor străini suspendate în anul 2020 de criza pandemică. În anul precedent au crescut și investițiile finanțate din bugetul public național cu 10,6%, ca urmare a îmbunătățirii, comparativ cu 2020, a situației în sectorul finanțelor publice.

 

Astfel, în perioada de raportare creșterea investițiilor finanțate din surse proprii ale agenților economici a constituit circa 21,5%, indicatorul atingând 11,2 mld. lei. S-au majorat și investițiile din credite și împrumuturi externe – cu 14,7% (2 mld. lei), din bugetul public național – cu 10,6% (2 mld. lei), surse străine – cu 10,5% (789 mil. lei). Statisticile demonstrează că au scăzut doar investițiile finanțate din fondul rutier – cu circa 23,1% sau cu 556 mil. lei.

 

Sporuri esențiale ale investițiilor au fost înregistrare în mașini și utilaje, construcții inginerești, clădiri rezidențiale, terenuri, imobilizări necorporale, mijloace de transport. Investițiile în sectorul construcțiilor, cărora le revine o cotă de circa 52% din volumul total al investițiilor, fiind stimulate în special de investițiile în construcții inginerești (+24%). Investițiile în clădirile rezidențiale au crescut cu 5%, pe când investițiile în clădiri nerezidențiale s-au diminuat cu 2,7%. Valoarea lucrărilor de constricții executate per total în perioada analizată a constituit 9,5 mld. lei, în creștere cu 7,6%.

 

În ponderea după tipuri de investiții cele mai importante cote au fost înregistrate la procurarea de mașini, utilaje și instalații (creșterea constituie 31,8% (5,5 mld. lei)); în construcțiile inginerești (+24% (4,3 mld. lei)); în terenuri (de 1,9 ori mai mult (623 mil. lei)); clădiri rezidențiale (+5% (2,6 mld. lei)); active necorporale (+25,2% (410 mil. lei)); mijloace de transport (+3,3% (2 mld. lei)); clădiri nerezidențiale (+2,7% (2,4 mld. lei)).

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство экономики

796 просмотры

Дата публикации:

13 Январь /2022 07:57

Тематика:

Новости

Ключевые слова

investiţii capitale | raport | anul 2021 | ministerul economiei

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon