Новости

Restricțiile de acordare a împrumuturilor de către companiile de asigurări

Companiile de asigurări nu vor putea acorda împrumuturi cu dobândă din mijloacele bănești disponibile. În Monitorul Oficial din 7 ianuarie curent a fost publicată Legea nr. 245 din 24 decembrie 2021 pentru modificarea art. 28 din Legea nr. 407/2006 cu privire la asigurări, ce are ca scop limitarea acordării împrumuturilor persoanelor terțe în procesul activității de asigurări generale.
 
Astfel, a fost abrogată prevederea conform căreia companiile de asigurări acordau împrumuturi cu dobândă din mijloacele bănești disponibile și libere de careva obligații, exclusiv în cazul în care rata solvabilității înregistrează mărimi duble peste limita stabilită în actele normative ale autorității de supraveghere și nu admite deficit de active eligibile admise în fondul asiguraților pe toată perioada împrumuturilor (art. 28 alin (2) lit. b1).
 
La modificarea legii s-a ținut cont de faptul că practica acordării împrumuturilor către persoanele terțe nu este tipică și nu reiese din activitatea de asigurări generale, care constă în oferirea, negocierea și încheierea de contracte de asigurare și reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune, efectuarea de acțiuni de regres și de recuperare.
 
Amintim, Legea a fost votată în lectură finală în ședința plenară a Parlamentului din 24 decembrie 2021 cu 74 de voturi.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Парламент Республики Молдова

677 просмотры

Дата публикации:

11 Январь /2022 07:57

Тематика:

Новости

Ключевые слова

imprumuturi | companii de asigurari | restrictii

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon