Новости

Serviciul Fiscal de Stat a mulțumit celor 179 149 mii de contribuabili, persoane fizice și juridice, care și-au declarat veniturile pentru anul 2013

După datele, prezentate de Serviciul Fiscal de Stat în cadrul conferinței de presă, organizate luni, 23 iunie, impozitul pe venit ocupă treapta a II-a și constituie, în anul 2013, 21% din totalul veniturilor la BPN, sau 4,3 miliarde lei. Din acest volum impozitul pe venit din salariul constituie 51%, din activitatea antreprenorială — 33% și 6.5 % sunt dividendele.
Potrivit rezultatelor prezentării Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2013, în perioada ianuarie-martie au fost recepționate 260 154 de declarații, ceea ce este cu 27 652 mai mult decît în perioada similară în anul trecut. Numărul declarațiilor pe venit depuse de persoane fizice constituie 161 248 declarații, în anul trecut acesta fiind cu 24 757 mai puțin, a comunicat Ion Prisăcaru, șef al IFPS.
La fel s-a majorat și numărul declarațiilor pe venit prezentate în mod electronic, fapt care demonstrează că serviciile fiscale electronice sunt binevenite într-o societate modernă și onestă. Astfel, în anul 2014 s-au înregistrat 32 046 declarații depuse prin intermediul serviciului „Declarație electronică”, din care 4 125 perfectate de persoane fizice. Prin intermediul serviciului “Declarație rapidă” au fost depuse 15 966 declarații, din ele 11 605 - de către persoane fizice. Rezultatele obținute au fost posibile și datorită serviciului recent implementat „Declarația precompletată”, cu ajutorul căruia, în 2013, 136 000 de persoane fizice și-au declarat veniturile. Numărul persoanelor juridice, care au prezentat declarații pe venit a ajuns la cifra de 36 177, ceea ce este mai mult cu 3 764 comparativ cu anul trecut, veniturile declarate constituind 243 972, 10 mil. lei și cheltuielile - 229 921, 86 mil. lei.
Anul acesta, datorită unor metode noi de verificare indirectă, bazată în prezent pe niște scrisori de înștiințare și recomandări către unii contribuabili din partea SFS de a-și revizui datele fiscale față de stat, au fost contactate 126 de persoane dintre cei 11 000 de cetățeni depistați cu un risc sporit de evaziune fiscală. În rezultatul acestei acțiuni, la Buget Public Național au fost acumulate 5 milioane de lei, dintre care 255 mii de lei a constituit impozitul pe venit, a comunicat Maia Tverdohleb, șef al Direcției impozitarea persoanelor fizice, IFPS.
Referitor la numărul de milionari înregistrați în RM, acesta de asemenea este în creștere. Conform informației din declarațiile pe venit și datelor din Notele de informare prezentate de către angajatori, în anul 2014 au fost identificați 231 de persoane cu un venit de peste 1 milion de lei fiecare. În anul trecut numărul cetățenilor cu un asemenea venit era cu 7 persoane mai puțin. Menționăm că cea mai mare sumă a venitului obținut de către o persoană fizică din surse diferite de venit, în anul 2013, a fost peste 14,5 milioane de lei, ceea ce este aproape dublu față de anul 2012.
Din aceste 231 de persoane cu venituri mari, 169 sunt de genul masculin, 62 persoane, respectiv, de genul feminin. Cea mai tînără persoană este de 21 de ani, iar cea mai în vîrstă are 82 de ani, a precizat Parascovia Cebotarenco.

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1935 просмотры

Дата публикации:

23 Июнь /2014 18:37

Тематика:

Подоходный налог | Новости

Ключевые слова

impozit pe venit | SFS | Declarația electronică | contribuabili

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon