Новости

Taxele trebuie să vină în bugetul statului

Afirmaţia aparţine prim-ministrului, Pavel Filip, şi a fost făcută în şedinţa Executivului, în contextul nesusţinerii din partea Guvernului a unei iniţiative legislative propusă de un grup de deputaţi. Prin aceasta se propunea divizarea taxei pentru verificarea și rezervarea denumirii întreprinderilor între Agenția Servicii Publice și Centrul Național de Terminologie. Autorii susţin necesitatea acesteia prin faptul că, deşi legislaţia prevede că plăţile pentru vrificarea corectitudinii lingvistice vor fi transferate Centrului, totuşi, prevederile în cauză nu stabilesc şi mărimea taxelor pentru serviciile acordate. Este vorba despre modificarea taxelor ce ţin de aprobarea numelui de către Centrul Național de Terminologie, dar în contextul modificărilor ce au avut loc în cadrul administraţiei publice centrale, deja există un proiect de lege ce prevede modificarea acestor elemente. În acest context, deocamdată, dăm un aviz negativ, a menţionat ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase. Pe de altă parte, Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca, a spus că instituţia pe care o reprezintă susţine iniţiativa deputaţilor. Într-o oarecare măsură suntem de acord cu ceea ce a spus ministrul, dat fiind faptul că Centrul, transmis în gestiunea Academiei, are un alt fondator - Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Culturii. Din punct de vedere juridic e absolut clar, ministerele fac politici, iar Cancelaria prestează servicii. Însă, dacă să privim lucrurile din punct de vedere al calificării, conisderăm că personalul Centrului merită să aibă parte de aceste modificări. Taxele trebuie să vină în bugetul statului, care să aibă grijă de finanţarea structurilor ce îl reprezintă, a intervent prim-ministru, care, totodată, a comunicat că aceste taxe urmează a fi acordate prin intermediul Agenţiei Servicii Publice.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

1214 просмотры

Дата публикации:

22 Январь /2018 12:00

Тематика:

Новости

Ключевые слова

guvern Moldova | taxa | prestarea serviciilor | Pavel Filip

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon