Новости

Veniturile CNAM, în creștere cu 20%

În primele patru luni ale anului curent în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (FAOAM) au fost acumulate venituri proprii în sumă de 1,542 mld. lei, anunță Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM). Potrivit datelor, acumulările au depășit cu circa 257 mil. lei sau cu 20% veniturile din perioada similară a anului precedent. Cele mai multe venituri provin din primele de asigurare medicală în cotă procentuală din salariu, care au fost de peste 1,435 mld. lei sau cu circa 248 mil. lei mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018. În același timp, primele de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă au constituit circa 103 mil. lei, în creştere cu peste 9 mil. lei în comparaţie cu perioada similară a anului trecut. Alte venituri au depășit cifra de 3,7 mil. lei, fiind la nivelul celei înregistrate în primele patru luni din 2018. CNAM mai informează că a transferat instituţiilor medicale contractate plăţile în avans pentru luna curentă. Volumul mijloacelor financiare alocate în acest scop constituie peste 427 mil. lei. Conform contractelor încheiate cu instituţiile medico-sanitare, CNAM efectuează lunar, în limita mijloacelor financiare disponibile, plăţi în avans în mărime de până la 80% din suma planificată pentru luna respectivă.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Национальная Компания Медицинского Страхования РМ

944 просмотры

Дата публикации:

14 Май /2019 11:00

Тематика:

Новости

Ключевые слова

CNAM | acumulari | venituri acumulate | asigurare medicala | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon