Новости

Vinul Moldovei va fi prezentat în premieră în Coreea de Sud

Pentru prima dată în istoria vinificației autohtone, Vinul Moldovei va fi prezentat publicului din Coreea de Sud, în cadrul expoziției internaționale „Wines&Spirits Expo 2016”. În perioada 21-23 aprilie, 12 companii vinicole din Republica Moldova vor fi prezente la Seul, unde își vor expune produsele la un stand comun, sub egida brandului vinicol de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie”. Participarea țării noastre la eveniment este organizată și finanțată de Oficiul Național al Viei și Vinului, relatează Noi.md. Companiile care vor reprezenta țara noastră la standul „Vinul Moldovei. O legendă vie” sînt: „Vinăria din Vale”, „Chateau Vartely”, „Bostavan Winery”, „Chateau Purcari”, „Castel Mimi”, „Carpe diem”, „Cricova”, „Fautor”, „Cimislia Wineries”, „Mold Nord”, „Imperial Vin” și „Et Cetera”. Ele le vor oferi vizitatorilor spre degustare de 60 de denumiri de vinuri, 600 de sticle fiind deja livrate la expoziție. Directorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, Dumitru Munteanu, a menționat că după embargoul impus de Rusia eforturile au fost îndreptate spre căutarea altor piețe strategice pentru exportarea produselor de calitate moldovenești. În acest sens am descoperit că piața asiatică prezintă un potențial foarte mare pentru vinul Moldovei, China fiind un exemplu elocvent în acest sens. Iar participarea la această expoziție ne oferă oportunitatea de a face cunoștință și cu consumatorul coreean, care sperăm să aprecieze la fel de mult vinul Moldovei, a specificat Munteanu. Prezența la „Seoul International Wines&Spirits Expo 2016” este un eveniment neprogramat pentru vinificatorii din țara noastră. Organizatorii expoziției au invitat Republica Moldova să participe, propunînd Oficiul Național al Viei și Vinului o ofertă de nerefuzat: spațiu gratuit în cadrul expoziției și design gratuit al standului „Vinul Moldovei”. Participarea va reprezenta o testare prealabilă a pieței, precum și o oportunitate de a evalua interacțiunea cu profesioniștii în domeniu (distribuitori și importatori de vinuri, specialiști și somelieri internaționali) și reacția consumatorilor coreeni în ceea ce privește Vinul Moldovei. Piața Coreei de Sud cunoaște în prezent o creștere semnificativă a consumului de vinuri, iar 3 companii din Republica Moldova își exportă deja produsele vinicole pe această piață. În anul 2015, țara noastră a livrat spre piața sud-coreeană 35.577 litri de vin, iar experții ONVV apreciază că potențialul de export în Coreea de Sud pentru vinul Moldovei este mult mai mare și urmează a fi valorificat. Prin promovarea consecventă a brandului național vinicol „Vinul Moldovei” la expoziţiile internaționale specializate, ONVV urmărește poziționarea Republicii Moldova ca un producător de vinuri de calitate și creșterea exporturilor de produse cu valoare adăugată înaltă pe noi piețe.

via | www.noi.md

1828 просмотры

Дата публикации:

19 Апрель /2016 11:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

Vinurile moldovenești | Coreea de Sud | companii vinicole | expoziție | Moldova | producatori | Export | vinificatorii

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon