Панорама

Elveţia finanţează România cu 2,5 milioane de franci elveţieni pentru combaterea spălării banilor

Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) va primi de la guvernul Elveţiei fonduri nerambursabile de 2,5 milioane de franci elveţieni pentru achiziţia de soft şi hardware necesar analizei financiare de specialitate, precum şi pentru pregătire profesională. "Obiectivul general al acestui proiect este să reducă activităţile de spălare a banilor prin întărirea capacităţii de analiză a Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor. În acest sens, România a solicitat sprijin pentru achiziţionarea de soft specializat şi hardware pentru analiza informaţiilor financiare, precum şi pentru întărirea capacităţii profesionale a principalilor actori implicaţi în prevenirea spălării banilor", a declarat Thomas Stauffer, şeful Biroului elveţian de contribuţii din România, la evenimentul de semnare a acordului de finanţare. Acordul face parte din programul de cooperare elveţiano-român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale, cu o sumă totală aolcată de 181 de milioane de franci elveţieni, din care România a contractat circa 70%, potrivit ministrului Finanţelor, Ioana Petrescu.
"Elveţia este puternic angajată în lupta împotriva corupţiei, precum şi în lupta împotriva ciminalităţii financiare trans-frontaliere, şi a devenit unul dintre actorii de vârf în returnarea activelor ilicite", a completat Stauffer.
Oficialul elveţian a precizat că nu există cazuri de returnări către România. Ioana Petrescu a afirmat că există negocieri în acest moment pe o finanţare de 1,3 milioane de franci elveţieni pentru Agenţia Naţională de Adminitrare Fiscală (ANAF), care priveşte asigurarea unui mangement al documentelor în condiţii de eficienţă, grant analizat în prezent de partea elveţiană. Pentru ONPCSB, partea română va avea o contribuţie echivalentă cu 379.500 de franci elveţieni, iar suma totală va fi utilizată pentru achiziţia de softuri pentru analiză şi e-learning, precum şi suportul fizic IT necesar implementării acestor programe. De asemenea, va fi elaborat un manual cu privire la analiza informaţiilor şi va fi organizată o conferinţă cu entităţile raportoare. Potrivit ministrului Finanţelor, România trebuie să contracteze întreaga sumă alocată de Elveţia prin programul de cooperare elveţiano-român până la finele acestui an, termenul de utilizare efectivă fiind 2019. Din prezentarea pusă la dispoziţie de Ministerul Finanţelor rezultă că cel mai mare proiect din program este dedicat finanţării IMM-urilor, unde contribuţia elveţiană se ridică la 20 de milioane de franci elveîieni, fonduri din care sunt acordate credite prin CEC Bank. Directorul Unităţii Naţionale de Coordonare (instituţie responsabilă de program, stabilită la nivelul Ministerului de Finanţe), Cosmina Manolescu, a arătat că proiectul cu CEC Bank a demarat în luna ianuarie şi se derulează foarte bine, fiind deja acordate credite şi existând un număr mare de solicitări.

via www.mediafax.ro

1407 просмотры

Дата публикации:

22 Апрель /2014 17:55

Тематика:

Новости

Ключевые слова

elveţia | România | evaziune fiscala

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon