Панорама

Forumul Economic Mondial: Lumea întreagă e în pragul deflaţiei. Care sunt riscurile?

Decenii întregi, guvernele din toata lumea au căutat un mod prin care să ţină preţurile sub control, în cele din urmă rolul fiind asumat de băncile centrale prin politici care vizau atingerea ţintelor prestabilite ale inflaţiei, astfel încât să asigure stabilitatea preţurilor şi a valutelor naţionale. În prezent însă, teama revine în actualitate pe măsură ce nivelul inflaţiei scade în mod alarmant la nivel global, remarcă Thomas Hirst, unul din experţii Forumului Economic Mondial. Fenomen global Într-un discurs ţinut de guvernatorul Băncii Angliei în martie, acesta observa şi el ca pericolul deflaţiei se extinde în toata lumea. Indicele preţurilor a crescut sub nivelul de 16-18 procente necesar pentru atingerea inflaţiei de 2% în rândul economiilor mari. 11 dintre aceste ţări se confruntă deja cu o inflaţie sub 1%, a declarat guvernatorul Mark Carney. Parţial, declinul inflaţiei reflectă tocmai succesul obţinut de băncile centrale în limitarea ascensiunii preţurilor. Independenţa de care s-au bucurat băncile centrale în raport cu guvernele ţărilor în stabilirea ratei dobânzilor a fost instrumentul prin care s-a susţinut un nivel stabil al inflaţiei în concordanta cu realitatea de pe piaţa muncii. În mare parte, economiştii şi-au îndeplinit misiunea, chiar dacă nu au diminuat total impactul ciclurilor economice asupra inflaţiei si a forţei de muncă. Numai că în timp piaţa muncii a evoluat şi ea. Mişcarea sindicală din mediul privat s-a disipat şi odată cu ea a dispărut procedura negocierilor colective care stătea la baza spiralei de creştere a salariilor şi preţurilor. Locul gol lăsat de sindicate a fost acoperit cu o legislaţie a salariului minim şi de o forţă de muncă ocazională, din ce în ce mai flexibilă la schimbările economice. Evenimentele par să demonstreze că zilele în care creşterea salariilor evolua în raport direct cu creşterea preţurilor par să fi apus, deşi sunt destule voci care blamează inclusiv flexibilitatea forţei de muncă pentru cocktailul toxic de stagnare a salariilor şi diminuare a investiţiilor. Nu este o presiune care se resimte doar la nivel de inflaţie, ci şi asupra creşterii economice. Cu alte cuvinte, odată ce companiile decid să angajeze lucrători slab plătiţi în loc să investească în noi tehnologii, productivitatea scade şi odată cu aceasta şi potenţialul de creştere a PIB-ului în respectiva economie. Ascensiunea economiilor emergente Un alt factor cheie în acest proces îl reprezintă rapida ascensiune a economiilor emergente în piaţa globală, în special China. Încă de la semnarea Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (GATT) şi de la aderarea Beijingului la Organizaţia Mondială a Comerţului, piaţa globală a muncii s-a confruntat cu o infuzie masivă de mărfuri. Acestea au ajutat la menţinerea unui ritm de creştere redus al salariilor, dar, în unele cazuri, au provocat şi o reducere a preţului bunurilor sau chiar şi a serviciilor. Presiunea pusă pe preţuri a compensat impactul consumului pe credit, atât de întâlnit în economiile occidentale în perioada 1990-2000, permiţând băncilor centrale să atingă pragul dorit al inflaţiei, chiar şi cu un dezechilibru înregistrat între cererea internă ridicată şi o piaţa a muncii restrânsă. Pe de alta parte, avantajul investiţional al Chinei, ca răspuns la criza economică globală din 2008 se arată la fel de periculos. Bula de investiţii, prin care s-a ajuns la supraproducţie, se dovedeşte periculos de ineficientă, China confruntându-se acum şi cu stagnarea cererii interne. În prima fază efectele acestei politici s-au resimţit în piaţa de materii prime, scăderea cererii de pe pieţele emergente ducând în final şi la declanşarea războiului petrolului întreţinut între OPEC şi Statele Unite. Datorii in creştere O lume cu o inflaţie scăzută este exact lucrul de care economia globală nu are nevoie în acest moment. Deşi nivelul datoriei publice înregistrate de statele încercate din plin de criza economică a scăzut în ultimii ani, la nivel global se constată o creştere a gradului de îndatorare, întreţinută tot de economiile emergente. Inflaţia redusă şi o creştere economică anemică la nivel global pot avea ca rezultat accelerarea ritmului de îndatorare a unor ţări, în acelaşi timp dictând şi o politică de menţinere a dobânzilor de referinţă la un nivel apropiat de 0%. Aceasta ar putea limita puterea băncilor centrale de a face faţă unor noi şocuri economice. Iar acestea nu pot fi evitate decât prin coordonarea eforturilor de a întreţine redresarea economică post-criză şi limitarea gradului de îndatorare în economiile emergente.

via | www.contabilsef.md

1251 просмотры

Дата публикации:

02 Сентябрь /2015 10:00

Тематика:

Новости

Ключевые слова

deflația | preţuri | banci centrale | inflație

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon