Вопросы и ответы

3. (29.1.11.7) Care regim de impozitare se va aplica de către subiectul sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, care devine plătitor TVA pe parcursul anului fiscal?

În conformitate cu prevederile art. 541 alin. (4) din Codul fiscal, agenții economici care, pe parcursul perioadei fiscale declarate, devin plătitori de T.V.A. vor aplica regimul de impozitare în modul general stabilit din momentul în care sînt înregistrați ca plătitori de T.V.A. Astfel, dacă pe parcursul perioadei pentru care se calculează IVAO (trimestru), agentul economic este înregistrat în calitate de subiect al impunerii cu TVA (benevol sau obligatoriu), atunci pînă în momentul înregistrării - prima zi a lunii următoare celei în care a avut loc depășirea plafonului stabilit în Codul fiscal (art. 112 alin. (l) și (2) din Codul fiscal) - activitatea agentului economic în cauză se va impozita conform regimului fiscal ce ține de aplicarea IVAO. După momentul nominalizat, activitatea agentului economic se va impozita conform regimului general stabilit în Codul fiscal. (Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii nr. 71 din 12.04.2015 privind modificarea art. art. 541 din Codul fiscal, publicată în M.O. nr. 102-104/170 din 28.04.2015)

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба

1030 просмотры

Дата публикации:

23 Сентябрь /2015 10:10

Тематика:

НДС

Ключевые слова

regim de impozitare | TVA | întreprinderi

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon