avatar

Prim-Plan

În acest compartiment se publică interviuri cu directori și top managerii care activează în Republica Moldova ce au contribuit la dezvoltarea şi promovarea mediului de afaceri și a antreprenorialului în general

28
12 2017
2307

Ion Lupan: Mediul de afaceri este în aşteptarea reformelor

Incontestabil, orice problemă poate fi rezolvată sau chiar prevenită prin intermediul unui dialog, când părţile sunt gată să audă şi să fie auzite, să accepte poziţia argumentată a interlocutorului, să avanseze și, uneori, să cedeze. În Republica Moldova o platformă de dialog deschis şi eficient este Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru, care oferă posibilitate reprezentanţilor instituţiilor de stat, mediului de afaceri şi celui academic să găsească soluţii pentru depăşirea problemelor.

Despre realizări şi planuri am discutat cu Ion Lupan, Şeful Secretariatului Consiliului Economic.

Detalii
24
11 2017
2257

Vitalie Coceban: Lăsăm să ne aprecieze alţii

Suntem deja obişnuiţi cu dreptul de a accesa orice informaţie sau serviciu, să prezentăm un raport sau să efectuăm o achitare la orice oră, în orice zi, indiferent de locul aflării. Şi rare ori ne punem întrebarea CINE stă în spatele click-ului, atât de simplu şi comod şi CUM este asigurată posibilitatea de a obţine exact ceea de ce ai nevoie cu maximă politeţe.

Întreprinderea de Stat „Fiscservinform” este una din instituţiile care asigură dezvoltarea și funcționalitatea multor sisteme informaţionale și servicii electronice dedicate cetățenilor și agenților economici din ţara noastră. Astăzi, la aniversarea de nouă ani de activitate a întreprinderii, am decis să discutăm cu administratorul, dl Vitalie Coceban
.

Detalii
16
08 2017
4368

Виталий Кочебан: Мы всегда помним, что по ту сторону компьютера находится живой человек

Власти Молдовы запустили масштабный процесс оптимизации и упрощения финансовой и статистической отчетности бизнеса перед государством. Уже до конца 2017 г. будет создана единая онлайн-платформа для сдачи унифицированного отчета в Налоговую службу, Национальную кассу социального страхования и Национальную компанию медицинского страхования.

Реализация этого проекта возложена на Государственную налоговую службу, которая будет администрировать отчет FSIC16, а развитием сервиса займется подведомственное ей предприятие «Fiscservinform», которое обеспечит не только реализацию, но и техническое администрирование системы. О работе над этой задачей изданию «Monitorul.FISC.MD» рассказал администратор «Fiscservinform» Виталий Кочебан.

Detalii
07
06 2017
2875

Veronica Vragaleva: Scopul Ministerului Finanțelor este să facă tranziția către noile reguli de contabilitate și audit pe înțelesul persoanelor interesate

Intensificarea eforturilor Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova în vederea modificării prevederilor legislaţiei ce ţine de contabilitate, auditul situaţiilor financiare și fiscalitate, în conformitate cu Acordul de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, trezeşte incertitudine în mediul de afaceri şi, în special, al contabililor.
Detalii
20
02 2017
1140

Евгений Бойко: «Мы строим коммуникации не от А до Я, а от Я и дальше»

Евгений Бойко: «Мы работаем в таком бизнесе, где недопустима середнячковость».

О реалиях и перспективах отечественного рекламного рынка рассказал владелец и директор агентства PublicisMoldova
Detalii
02
11 2016
1183

Виталие Кочебан: В цифровом мире нет пределов для творчества и развития

Еще на первом курсе обучения в Техническом университете Молдовы Виталие Кочебан понял, что правильно выбрал профессию. Открывая для себя мир информационных технологий, он и не подозревал, что через какое-то время будет воспринимать эту сферу как фундаментальную науку, познание которой рождает новый взгляд на развитие природы и общества. О философии и практике применения IT-решений, о прогрессе налоговых электронных услуг и менеджменте предприятия беседуем с Генеральным директором ГП «Fiscservinform» Виталие Кочебаном.
Detalii
29
09 2016
2477

Сергей Пушкуца: Верю в светлое будущее налоговой службы

О прошлом, настоящем и будущем национальной налоговой системы и немного о себе рассказывает начальник Главной государственной налоговой инспекции Сергей Пушкуца.

С 2005 по 2008 годы Сергей Пушкуца уже занимал эту должность. Потом работал на других государственных должностях и в бизнесе. Перед последним назначением в течение 4 лет Сергей Пушкуца был сначала Финансовым директором, а потом Генеральным директором АО JLC.

Detalii
21
07 2016
2019

Светлана Лазэр: О туризме в национальном стиле

В июне Национальная ассоциация сельского, экологического и культурного туризма (ANTREC) представила на отечественном туристическом рынке маршрут «Древо жизни, или Охота за духовными сокровищами». Это, по сути, первый профессионально организованный тур по объектам культурного наследия республики. Светлана Лазэр – руководитель ANTREC рассказала читателям www.monitorul.fisc.md о проекте, особенностях молдавского рынка внутреннего туризма и о себе.
Detalii
05
02 2015
1207

Ambiguitățile nu fac bine atunci, cînd e vorba de aprecierea integrității unei persoane

Unul din obiectivele de bază a Comisiei rezidă în contribuirea la prevenirea corupției prin verificarea declarațiilor cu privire la venituri și proprietate, precum și a celor de interese personale ale procurorilor, judecătorilor și deputaților, altor persoane cu funcții de demnitate publică, a funcționarilor publici și a unor categorii de conducători din sectorul public.
Detalii