18
06 2015
971

Proiectul legii cu privire la mediere a fost adoptat de Parlament

Proiectul legii cu privire la mediere a fost adoptat astăzi de deputați în prima lectură, informează Moldpres.

Acesta determină statutul mediatorului, formele de organizare a activităţii acestuia, cerinţele pentru înregistrarea organizaţiilor de mediere, principiile desfăşurării procesului de mediere, precum şi competenţa autorităților și instituţiilor statului în domeniul respectiv.

Documentul prevede crearea unui Registrul de stat al mediatorilor. Acesta va fi gestionat de Ministerul Justiției și în el se vor regăsi toți mediatorii.

Potrivit proiectului, procesul de mediere va putea fi inițiat la solicitarea părților implicate în litigiu, precum și la recomandarea autorităților publice, instanțelor judecătorești sau a organului de urmărire penală.

Totodată, conform prevederilor documentului, părțile care recurg la mediere vor fi scutite de achitarea taxei de stat pentru confirmarea sau învestirea cu formulă executorie a tranzacției de împăcare.

Proiectul urmează a fi adoptat și în a doua lectură de către Parlament și va intra în vigoare la data publicării, cu excepția unor articole.

via | moldpres.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.