avatar

Editorial

În compartimentul «Editorial» sunt publicate informații pe tematici actuale din domeniul economic și fiscal, proiecte de finanțare, modificări legislative și alte subiecte în ajutorul antreprenorilor

29
09 2014
1094

Iurie Leancă a solicitat instituţiilor abilitate să-şi facă publice planurile de control a agenţilor economici

Prim-ministrul Iurie Leancă a solicitat instituţiilor abilitate cu funcţii de control să execute prevederile Legii nr.131 din 08.06.2012, privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, prin includerea controalelor planificate în Registrul de Stat al Controalelor (www.controale.gov.md).

Potrivit art. 31 din Legea menţionată mai sus, rezultatele controalelor neincluse în Registrul de Stat al Controalelor se consideră nule şi nu pot servi drept temei pentru executarea prescripţiei privind înlăturarea încălcărilor şi/sau pentru aplicarea sancţiunilor respective, iar declararea nulităţii rezultatelor controlului are ca efect nulitatea prescripţiilor emise şi sancţiunilor aplicate în temeiul rezultatelor controlului.
Detalii
29
09 2014
898

Beneficiile Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv cu UE – pentru toți agenții economici

Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv cu UE, parte a Acordului de Asociere a fost negociat și semnat pentru agenții economici din toată țara, inclusiv pentru agenții economici din regiunea Transnistreană – a menționat într-un interviu viceministrul economiei Octavian Calmâc.

În prezent, circa 40 la sută din producția întreprinderilor transnistrene este exportată pe piața comunitară. Agenții economici din regiunea transnistreană cu înregistrare permanentă sau temporară la Camera Înregistrării de Stat a Republicii Moldova și cărora Serviciul Vamal le eliberează certificate de origine EUR 1 la exportul mărfurilor în UE beneficiază de regimul preferințelor comerciale autonome, care urma să expire la 1 ianuarie 2015.
Detalii
29
09 2014
876

Moldova, printre cele 37 de țări în care este consemnată Săptămîna Europeană a ÎMM-urilor

Al doilea an consecutiv, în Republica Moldova între 29 septembrie și 5 octombrie este marcată Săptămâna Europeană a întreprinderilor mici și mijlocii (ÎMM), care se desfășoară concomitent în 37 de țări, sub coordonarea Comisiei Europene.

Pe post de organizatori, Ministerul Economiei și Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii în Moldova (ODIMM) preconizează un șir de evenimente publice, acestea avînd în vizor activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii.
Detalii
29
09 2014
830

​Нацбанк сохранил ставки инструментов денежно-кредитной политики

Административный совет (АС) Национального банка Молдовы (НБМ) оставил неизменными ставки инструментов денежно-кредитной политики.

Как сообщили «Инфотаг» в банке, базисная ставка по краткосрочным операциям сохранена на уровне 3,5%, кредитам овернайт — 6,5%, депозитам овернайт – 0,5%. Не изменилась и норма обязательных резервов от привлеченных средств — 14%.
Detalii
29
09 2014
878

Moldova şi Ungaria vor dezvolta parteneriate strategice

În perioada 25-26 septembrie, la Chişinău au avut loc şedinţele Comisiei interguvernamentale moldo–ungare, transmite MOLDPRES.

În urma negocierilor au fost identificate 14 sectoare cheie în care poate fi extinsă cooperarea între cele două state, cum ar fi: domeniul energetic (infrastructură: rutiera si energetica, în special interconectarea la piaţa europeană şi eficienţă energetică), farmaceutic, turismului, transportului, investiţilor, exportului.
Detalii
29
09 2014
973

45 винодельческих компаний представят свою продукцию на XIII Национальном дне вина, который пройдет 4-5 октября в Кишиневе

В ходе пресс-конференции в пятницу министр сельского хозяйства и пищевой промышленности Василий Бумаков сказал, что Национальный день вина является важным событием для укрепления и продвижения имиджа молдавской винодельческой промышленности – как на внутреннем, так и на международном рынках. Для организации этого праздника вся винодельческая отрасль сплотилась вокруг национального бренда «Вино Молдовы. Живая легенда» и представлена в Национальном офисе винограда и вина.
Detalii
29
09 2014
815

În pofida creşterii economice, cheltuielile de consum ale cetăţenilor se reduc

În pofida creşterii economice înregistrate în Republica Moldova, în ţară se reduc cheltuielile medii lunare de consum ale populaţiei, relatează NOI.md.

Constatarea a fost făcută de experţii de la Centrul Analitic Independent Expert-Grup, Adrian Lupuşor şi Alexandru Fala, în numărul din septembrie a ediţiei Realitatea Economică.

Experţii de la Expert-Grup accentuează faptul că situaţia economică din Republica Moldova rămîne instabilă, iar presiunea asupra creşterii economice în următoarele luni este inevitabilă.
Detalii
26
09 2014
1398

Поддержка винодельческой отрасли

Согласно одному из семи законопроектов, за которые в среду правительство взяло на себя ответственность перед парламентом, дистилляты, полученные на основе вина, произведенного в Молдове, будут освобождены от уплаты акцизов при вывозе их из акцизного помещения для использования в качестве сырья при производстве других товаров.

Типы дистиллятов, на которые распространяется освобождение, предусмотрены законом о винограде и вине, в т.ч. дистиллят для дивина, дистиллят винный, дистиллят из виноградной выжимки, дистиллят из винных дрожжей, спирт этиловый виноградно-винодельческого происхождения и др.
Detalii
26
09 2014
886

Două runde noi de training pentru exportatorii în UE

Două noi runde de seminare pentru producătorii agricoli autohtoni ce vor să exporte pe piața UE vor fi organizate de EBA și CCI între 29 septembrie – 8 octombrie

Asociația Businessului European, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie, organizează ce-a de-a 4-a și, respectiv, a 5-a rundă de seminare orientate spre consolidarea capacităților de export pe piața europeană a întreprinderilor autohtone, producătoare de legume și fructe.
Detalii
26
09 2014
1677

IFAD запустил в Молдове новую Программу повышения экономико-климатической устойчивости в сельской местности общей стоимостью около $26 млн

При этом, $16,1 млн будет выделено Молдове в виде кредита от Международного фонда сельскохозяйственного развития (IFAD), а около $9,9 млн наша страна получит в виде грантов от IFAD, Датского агентства международного развития (DANIDA) и Глобального экологического фонда (GEF).

Как сообщил министр сельского хозяйства и пищевой промышленности Молдовы Василий Бумаков, это уже 6-я программа, реализуемая в Молдове IFAD с целью увеличения доходов предпринимателей в сельской местности и обеспечения устойчивости к климатическим изменениям.
Detalii