Întrebări și răspunsuri

1. (29.4.11) Apare oare obligaţia de reţinere a impozitului pe venit la sursa de plată din venitul sub formă de royalty acordat nerezidentului?

Potrivit art. 71 lit. j) din Codul fiscal, drept venit al nerezidentului obţinut în Republica Moldova se consideră royalty obţinut de la un rezident sau nerezident care dispune de o reprezentanţă permanentă în Republica Moldova, dacă aceste royalty sînt cheltuieli ale reprezentanţei permanente. Asemenea venituri includ, plăţi de orice natură primite în calitate de recompensă pentru utilizarea ori transmiterea dreptului de utilizare a oricărui drept de autor şi/sau a drepturilor conexe, inclusiv asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv filme de cinema şi filme sau benzi pentru televiziune sau radiodifuziune, a oricărui brevet de invenţie, marcă comercială, design sau model, plan, produs soft, formulă secretă sau proces, pentru utilizarea ori transmiterea dreptului de utilizare a informaţiei referitoare la experienţa în domeniul industrial, comercial sau ştiinţific. În conformitate cu art. 91 din Codul, persoanele menţionate la art.90 reţin din veniturile nerezidentului, specificate la art.71, un impozit din suma plăţilor în folosul nerezidentului (fără dreptul trecerii în cont a acestora pentru nerezident) în mărime de 12%. Totodată, potrivit art. 4 alin. (1) din Codul fiscal, dacă un tratat internaţional care reglementează impozitarea sau include norme care reglementează impozitarea, la care Republica Moldova este parte, stipulează alte reguli şi prevederi decît cele prevăzute de legislaţia fiscală, se aplică regulile şi prevederile tratatului internaţional. [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificării art.91și art.90 din Codul fiscal, prin Legea nr.267 din 23.12.2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 13-14/32 din 13.01.2012)] Arhiva Potrivit art. 71 lit. j) din Codul fiscal, drept venit al nerezidentului obţinut în Republica Moldova se consideră royalty obţinut de la un rezident sau nerezident care dispune de o reprezentanţă permanentă în Republica Moldova, dacă aceste royalty sînt cheltuieli ale reprezentanţei permanente. Asemenea venituri includ, în special, plăţi de orice natură, primite în calitate de compensaţie pentru utilizarea ori concesionarea oricărui drept de autor şi/sau a drepturilor conexe asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv filme de cinema şi filme sau benzi pentru televiziune sau radiodifuziune, pentru utilizarea ori concesionarea oricărui brevet de invenţie, emblemă comercială, design sau model, plan, produs soft, formulă secretă sau proces, pentru utilizarea ori concesionarea informaţiei referitoare la experienţa în domeniul industrial, comercial sau ştiinţific. În conformitate cu art. 91 din Codul fiscal, persoanele menţionate la art.90 alin.(1) reţin din veniturile nerezidentului, specificate la art.71, un impozit din suma plăţilor în folosul nerezidentului (fără dreptul trecerii în cont a acestora pentru nerezident) în mărime de 15%. Totodată, potrivit art. 4 din Codul fiscal, dacă un tratat internaţional care reglementează impozitarea sau include norme care reglementează impozitarea, la care Republica Moldova este parte, stipulează alte reguli şi prevederi decît cele prevăzute de legislaţia fiscală, se aplică regulile şi prevederile tratatului internaţional.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat

1890 vizualizări

Data publicării:

02 Iunie /2015 12:35

Domeniu:

Impozitul pe venit | Royalty

Etichete:

impozit pe venit | plăţi | royalty

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon