Întrebări și răspunsuri

2. (29.2.2.17) Persoana fizică a obținut venit sub formă de royalty ca rezultat al publicării articolelor în reviste de specialitate. Poate fi considerat venitul obținut drept sursă de venit neimpozabilă în cazul în care persoana are vârsta de 60 de ani și venitul este obținut ca rezultat al publicațiilor în revistele menționate?

În conformitate cu prevederile art. 20 lit. z11) din Codul fiscal, veniturile sub formă de royalty ale persoanelor fizice în vârstă de 60 ani şi mai mult din domeniul literaturii şi artei constituie sursă de venit neimpozabilă. Totodată, potrivit art. 12 din Codul fiscal, royalty (redevenţă) reprezintă plăţi de orice natură primite în calitate de recompensă pentru utilizarea ori transmiterea dreptului de utilizare a oricărui drept de autor şi/sau a drepturilor conexe, inclusiv asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv filme de cinema şi filme sau benzi pentru televiziune sau radiodifuziune, a oricărui brevet de invenţie, marcă comercială, design sau model, plan, produs soft, formulă secretă sau proces, pentru utilizarea ori transmiterea dreptului de utilizare a informaţiei referitoare la experienţa în domeniul industrial, comercial sau ştiinţific. În conformitate cu prevederile Legii privind dreptul de autor şi drepturile conexe nr. 139 din 02.07.2010, opera reprezintă rezultatul creaţiei intelectuale originale în domeniul literaturii, artei şi ştiinţei, indiferent de mijloacele de creare, de modul concret şi de forma de exprimare, de valoarea şi importanţa acesteia. Respectiv, venitul obținut ca rezultat al creației intelectuale originale în domeniul literaturii este considerat sursă de venit neimpozabile în baza art. 20 lit. z11) din Codul fiscal.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat

2191 vizualizări

Data publicării:

18 Ianuarie /2016 16:57

Domeniu:

Persoana fizică | Royalty

Etichete:

persoana fizică | royalty | venituri

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon