Întrebări și răspunsuri

2. (29.1.3.50) Se vor permite la deduceri în scopuri fiscale cheltuielile suportate de către angajator la procurarea apei potabile pentru angajaţii săi ?

În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător. Potrivit pct. 39 din Anexa nr. 1 la Hotărîrea Guvernului nr. 77 din 30.01.2008 (Monitorul Oficial nr. 32-33/174 din 15.02.2008), cheltuielile ordinare şi necesare reprezintă cheltuielile, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activităţi de întreprinzător, fără de care este imposibil de a face business, care sunt definite atât cu indici calitativi, cât şi cu indici cantitativi. Cu referinţă la necesitatea asigurării angajaţilor cu apă potabilă informăm că, conform art. 9 din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 186-XVI din 10.07.2008, angajatorul este obligat să asigure securitatea şi sănătatea lucrătorilor sub toate aspectele ce ţin de activitatea desfăşurată. Astfel, cheltuielile angajatorului pentru asigurarea salariaţilor cu apă potabilă, în scopul creării condiţiilor necesare pentru desfăşurarea procesului de muncă, se consideră cheltuieli ordinare şi necesare suportate în activitatea de întreprinzător şi în scopuri fiscale se permit la deduceri la determinarea obligaţiilor la impozitul pe venit.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat

2987 vizualizări

Data publicării:

12 August /2014 19:34

Domeniu:

Administrare fiscală

Etichete:

Baza generalizată a practicii fiscale | persoana juridica

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon