18
03 2013
1381

În cadrul activității de întreprinzător, la depozitul întreprinderii au fost adunate stocuri de mărfuri, care, în baza expertizei efectuate de Camera de Comerț şi Industrie, au fost calificate că şi-au pierdut calitățile de consum şi urmează de a fi casate sau de a se comercializate ca deşeuri

Ţinînd cont că la momentul procurării T.V.A. a fost achitată şi trecuă în cont, care vor fi urmările în cazul comercializării ca deşeuri a mărfurilor (ceea ce presupune o valoare mai mică decît costul de procurare)?

Potrivit prevederilor art. 102 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul achitării T.V.A. la buget, subiecţilor impozabili, înregistraţi conform art. 112, li se permite trecerea în cont a sumei T.V.A. achitate sau care urmează a fi achitată furnizorilor plătitori ai T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător.

Excluderea T.V.A., anterior trecute în cont se realizează doar în cazurile expres prevăzute de art. 102 alin. (4) din Codul fiscal, adică:
Acest articol este destinat doar pentru utilizatorii abonați

Pentru a vă abona, selectaţi abonamentul:

Premium

1499 lei

Classic

999 lei

Electronic

899 lei

 

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.