18
07 2019
183

DCFTA, un agent de modernizare al Republicii Moldova

La 1 septembrie curent vor fi marcați cinci ani de semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Documentul prevede și implementarea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), care urmărește o relație comercială preferențială bazată pe condiții mutual avantajoase, acordând fiecărei părți un acces mai bun pe piață decât cel ce este oferit altor parteneri de comerț. Acesta are ca scop eliminarea barierelor în accesul companiilor pe piețele respective, prin eliminarea taxelor vamale de import în comerțul produselor între părți.

Astfel, după cinci ani de implementare a DCFTA se constată că exporturile totale au crescut cu $1,5 mld. sau cu 34% față de cele înregistrate până la semnarea DCFTA (2011-2014).
Detalii
19
02 2019
192

„Infrastructura calității în contextul DCFTA”. Încă 10 zile pentru depunerea cererilor

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova anunță că termenul de depune a cererilor pentru agenții economici care doresc să aplice la Proiectul „Infrastructura calității în contextul DCFTA”, finanțat de UE, este extins.

Astfel, termenul-limită de depunere a cererilor este prelungit până la 28 februarie 2019. Companiile decise să profite de un pachet de consultanță gratuită care vizează aprofundarea cunoștințelor privind DCFTA și procesele de export, sunt în drept să depună cererea respectivă.
Detalii
11
02 2019
265

DCFTA. Întreabă expertul

În perioada 5 februarie – 21 martie 2019 se desfășoară cea de-a doua etapă a campaniei de informare și asistență pentru agenții economici cu genericul ”DCFTA info: business: Întreabă expertul”.

Evenimentul are drept scop sporirea vizibilității și nivelului de cunoaștere la nivelul mediului de afaceri a prevederilor Acordului de Asociere/ Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) și oportunitățile de dezvoltare a companiilor și export în cadrul Acordului de comerț liber cu Uniunea Europeană (UE).
Detalii
04
02 2019
237

DCTFA, la 4 ani de implementare (ro/ru)

În cadrul Proiectului finanțat de Uniunea Europeană “Vizibilitate și comunicare pentru acțiunile referitoare la implementarea Acordului de Asociere/Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (AA/DCFTA) în cadrul programelor de asistență finanțate de Uniunea Europeană” a fost realizată o analiză a impactului economic al DCFTA pentru țara noastră.

Documentul cuprinde capitole referitoare la impactul DCFTA asupra exporturilor de bunuri în Uniunea Europeană, precum și la importurile Republicii Moldova din piața Uniunii Europene.
Detalii
28
11 2018
224

Susținere pentru 75 potențiali exportatori

Proiectul „Suport pentru Cadrul Infrastructurii Calității în contextul DCFTA în Republica Moldova“ în cooperare cu Ministerul Economiei și Infrastructurii lansează un apel pentru selectarea a 75 de companii private (viabile la export) care vor beneficia de suport și ghidaj pentru a-și spori nivelul de performanţă (evaluarea potențialului de export al companiei; formularea unui business plan și a unei strategii de business; consultanță privind cerințele preliminare ale produselor pentru a intra pe piața europeană; evaluarea piețelor potențiale folosind date statistice și indicii de performanță; suport pentru companii în vederea stabilirii prețurilor și dezvoltarea unui plan de export, procedurile vamale pentru efectuarea acestuia, dificultăți legate de certificarea ISO,
Detalii
26
11 2018
212

DCFTA, pas cu pas

Platforma web destinată informării agenților economici și cetățenilor Republicii Moldova cu privire la Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) între Uniunea Europeană și Republica Moldova, dar și despre oportunitățile de dezvoltare și creșterea standardelor de calitate în cadrul DCFTA.

Acest instrument a fost creat în cadrul proiectului finanțat de UE „Vizibilitate și Comunicare pentru AA / DCFTA” și include informații specifice și detaliate pentru întreprinderi cu privire la oportunitățile oferite acestora în cadrul DCTFA pentru creșterea competitivității afacerilor și pentru dezvoltarea capacității de export.
Detalii
23
11 2018
260

Петер Михалко: рост ВВП Молдовы ожидается на уровне 7%

Глава делегации ЕС в Молдове Петер Михалко заявил на XI Международной конференции малых и средних предприятий (МСП), что в ближайшие 2 года рост ВВП Молдовы ожидается на уровне 7%.

Это станет возможным благодаря Соглашению об ассоциации с ЕС и DCFTA. По данным официального лица, доходы госбюджета Молдовы будут расти минимум на 6 млрд леев ежегодно, что означает порядка 2000 леев на каждого гражданина страны.
Detalii
22
10 2018
220

DCFTA: depășirea provocărilor

Delegația Republicii Moldova a participat la cea de-a V-a reuniune a Comitetului de Asociere, în configurația Comerț, Republica Moldova – Uniunea Europeană și la ședința Subcomitetului pentru Indicații Geografice, care s-a desfășurat în perioada 18 — 19 octombrie, la Bruxelles.

Iuliana Drăgălin, secretarul de stat al MEI și care a condus delegația moldovenească, a menționat că, în urma solicitării Republicii Moldova, reprezentanții UE au examinat solicitarea de majorare a contingentelor tarifare la export. În acest context, Comisia Europeană va continua negocierile pe marginea acestui subiect.
Detalii
31
07 2018
1018

Rolul taxelor vamale în politica comercială

Măsurile de politică comercială sunt stabilite prin acte normative la nivel naţional şi se aplică la importul şi exportul anumitor categorii de mărfuri. Politica comercială include şi restricţiile cantitative şi interdicţiile comerciale în probleme de politică externă (embargouri şi sancţiuni). Unele dintre acestea acoperă toate aspectele relaţiilor comerciale, altele vizează numai anumite produse sau grupe de produse.
Detalii
31
05 2018
864

Standartizarea, un aspect al succesului în afaceri

La Chișinău în premieră se desfășoară trainingului regional în domeniul standardizării — „ISO regional training on managing national standards development projects and programmes”.

Evenimentul este organizat de Institutul de Standardizare din Moldova, sub egida ISO, și întrunește reprezentanți ai organismelor de standardizare din 13 țări din Asia Centrală, Europa Centrală și de Est. Pe parcursul a patru zile, participanții vor fi instruiți în implementarea și gestionarea instrumentelor informaționale pentru elaborarea proiectelor de standarde și programelor de standardizare națională.
Detalii