15
05 2018
1678

Instituţia bancară va restitui banii sustraşi din contul clientului

La 06 decembrie 2012, cetăţeanul R. s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva BC «E.” S.A., intervenient accesoriu M., privind repararea prejudiciului material.

În motivarea cererii, R. a indicat că a încheiat cu BC ,,E.” SA contractul de cont curent. La 16 noiembrie 2010 s-a adresat cu cerere de ridicare a numerarului din contul menționat, însă a fost informat că nu i se poate elibera suma solicitată pe motivul insuficienței surselor financiare din cont, în care a fost depusă suma de 97360 euro, fapt ce i-a trezit suspiciuni, determinându-l să se adreseze cu o plângere privind sustragerea sumelor bănești.
Detalii
08
05 2018
1279

Transportarea mărfurilor fără documente de proveniență

La 22 iunie 2017 colaboratorii Inspectoratului de Poliţie Orhei au constatat faptul că persoana fizică A. transporta marfă fără ca să dispună de actele care ar confirma provenienţa şi originea acesteia.

În baza procesului-verbal cu privire la contravenţie, acţiunile cetăţeanului A. au fost încadrate de agentul constatator în baza prevederilor art. 265 din Codul contravenţional, iar dosarul a fost remis instanței de judecată pentru examinare conform competenţei.
Detalii
08
05 2018
2011

Încă o condamnare pentru evaziunea fiscală

Activând în calitate de administrator şi fondator al SC „I.” SRL, care a prestat servicii în domeniul construcţiei, persoana fizică N., în perioada lunilor octombrie-decembrie 2012, conform proceselor-verbale de recepţie finală la mai multe instituții, a încasat venituri în sumă totală de peste 7,4 mil. lei, inclusiv TVA în sumă de 1, 23 mil. lei.

Însă, urmărind scopul tăinuirii veniturilor impozabile obţinute în urma îndeplinirii lucrărilor şi serviciilor prestate, nu a reflectat în evidenţa contabilă tranzacţiile efectuate şi mijloacele băneşti obţinute în rezultatul acestora.
Detalii
06
04 2018
408

Costul apărării intereselor țării

Guvernul a decis să aloce Ministerului Justiției suma de 127 mii euro, echivalentul a 2,6 mil. lei, drept plată pentru serviciile profesionale de expertiză economico-financiară acordate de compania „KPMG Advisory” SRL în acțiunea înaintată de 3 companii străine la Centrul Internațional pentru Soluționarea Diferendelor legate de Investiții de la Washington, SUA, împotriva țării noastre.

Prin rectificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2017, Ministerului Justiţiei i-au fost alocate mijloace financiare necesare, care însă nu au fost valorificate, întrucât „KPMG Advisory” SRL nu a prezentat facturile necesare.
Detalii
29
03 2018
602

Amendă de 905 mii lei pentru folosirea ilegală a mărci comerciale

La 7 aprilie 2014, BAA „GSP-Lex” a solicitat SRL „V”, în interesele SRL „E”, suspendarea activităţii domenului www.1000kv.md. Potrivit scrisorii ÎS „MoldData” nr. 204 din 8 august 2014, domenul menţionat a fost atribuit ca fiind vacant, iar temeiuri legale pentru ca ÎS „MoldData” să dispună anularea acestuia (o hotărâre judecătorească sau hotărâre a arbitrajului international) lipsesc.

La 25 septembrie 2014 SRL „E” a depus la Consiliul Concurenţei plângerea nr. 1870, prin care a denunţat utilizarea paţială pretins ilicită de către SRL „V” a mărcii petiţionarului şi a solicitat sancţionarea reclamantului.
Detalii
23
03 2018
945

Perceperea plăţii pentru folosinţa terenurilor proprietate publică va fi examinată de Curtea Constituţională

Conform art. 101 din Legea privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului nr. 1308-XIII din 25 iulie 1997 (Legea nr. 1308), în cazul în care proprietarii obiectivelor privatizate sau ai întreprinderilor şi obiectivelor private nu au cumpărat sau nu au arendat terenurile aferente obiectivelor şi întreprinderilor menţionate, de la aceştia, în modul şi termenele fixate în conformitate cu legislaţia, se va încasa anual plata pentru folosirea terenului, stabilită în mod unilateral de consiliile locale.

Aceasta nu poate fi mai mică decât plata anuală de arendă, calculată conform art.10 alin.(10), şi nu mai mare de 10% din preţul normativ al pământului, calculat pentru terenul cu destinaţia respectivă.
Detalii
16
03 2018
470

Curtea Constituţională: evitarea paralelismelor legislative

La 30 noiembrie 2017 la Curtea Constituțională a fost depusă excepţia de neconstituţionalitate a textului „activității fără licență” din pct. 4 și a textului „precum şi care efectuează decontări în numerar şi prin virament prin intermediari” din pct. 5 ale art. 10 din Legea nr. 845-XII din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, ridicată de un avocat. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pretins că dispozițiile contestate sunt contrare art. 1 alin. (3), 21, 23 și 46 din Constituție.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 9 februarie 2018, sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost declarată admisibilă.
Detalii