25
07 2013
1006

Senatorul american Mike Brubaker a vizitat Inspectoratul Fiscal Teritorial Soroca

În prima zi a vizitei în Republica Moldova, Senatorul din Pennsylvania (SUA), Mike Brubaker a avut o întrevedere cu Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, iar a doua zi a vizitat Inspectoratul Fiscal Teritorial Soroca, unde s-a întâlnit cu conducerea Inspectoratului şi a vizitat Direcţia control din cadrul acestuia, împărtăşind experienţa SUA la acest capitol şi asimilând informaţia despre modul în care funcţionează sistemul autohton.
Detalii
24
07 2013
1207

Senatorul american Mike Brubaker a apreciat înalt întrevederea

Chişinău, 23 iulie 2013 – Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, a avut astăzi o întrevedere cu Senatorul din Pennsylvania (SUA), dl Mike Brubaker. Principalele teme abordate în cadrul discuţiei au vizat subiecte ce ţin de promovarea reformelor fiscale, schimbul de experienţă şi practici.

În acest context, Ion Prisăcaru a menţionat că, pe moment, Serviciul Fiscal de Stat este în pragul implementării unor reforme importante, precum regionalizarea, punerea de accente pe conformarea fiscală benevolă a contribuabililor, lansarea de noi produse electronice în suportul contribuabililor etc. Şeful IFPS a relevat că, pentru eficientizarea activităţii SFS, accentele se pun pe instruirea şi educarea inspectorilor fiscali şi că, în acest context, este nevoie să schimbăm mentalitatea şi abordările care nu mai corespund rigorilor moderne.
Vizualizează 3 fotografii →