01
10 2020
147

Activitatea GAL va fi reglementată de o lege specială

Proiectul de lege ce va reglementa constituirea, activitatea, reorganizarea și lichidarea grupurilor de acțiune locală (GAL) va fi examinat astăzi, 1 octombrie, în cadrul ședinței secretarilor de stat. Documentul a fost elaborat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) în colaborare cu Rețeaua Națională LEADER.
 
Necesitatea promovării proiectului a fost determinată de modificările produse prin Legea nr. 17 din 20 februarie 2020 la Legea nr. 276 cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural și care se referă la crearea Programului de stat LEADER, finanțat din surse publice cu o valoare de până la 5% din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.

Detalii
30
09 2020
117

MADRM va selecta directorii instituțiilor publice în baza unui nou regulament

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului va institui pentru fiecare concurs pentru ocuparea funcției de director al instituției publice în care MADRM exercită calitatea de fondator o comisie din șapte membri – cinci reprezentanți ai ministerului și doi – ai societății civile. Autoritatea a elaborat și propune pentru consultări publice (data limită – 9 octombrie) proiectul ordinului pentru aprobarea regulamentului cu privire la organizarea și desfășurarea concursului respectiv.
 
Documentul reglementează condițiile și principiile de organizare și desfășurare a concursului, prevede cerințele pentru candidați, modul de instituire și atribuțiile comisiei ce va determina câștigătorul.

Detalii
25
09 2020
135

ZEL „Ungheni-Business” va fi extinsă

În localitatea Pârlița, raionul Ungheni, va fi creată o subzonă a Zonei Economice Libere „Ungheni-Business”. Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de lege pentru modificarea articolului nr. 1 din Legea privind Zona Economică Liberă „Ungheni-Business”.

 

Conform proiectului, acestei zone i se vor transmite în folosință două terenuri cu suprafața de 2,1271 ha și, respectiv, 3,76 ha, amplasate în extravilanul satului Pârlița.

Detalii
23
09 2020
123

Reducerea disparităților economice și sociale din zonele rurale

Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a lansat proiectul de asistență tehnică „SME Policy Support Window”, obiectivul acestuia fiind îmbunătățirea condițiilor de viață pentru o dezvoltare durabilă și incluzivă a întreprinderilor mici și mijlocii din zonele rurale.
 
Proiectul, cu o durată de 29 de luni, se va axa pe reducerea disparităților economice și sociale din zonele rurale prin introducerea inițiativelor active de ocupare a forței de muncă  și dezvoltarea IMM-urilor în aceste zone. Beneficiar indirect ai proiectului va fi populația rurală din Moldova, care va obține condiții de viață și de muncă mai bune, inclusiv locuri de muncă noi.

Detalii
17
09 2020
469

Auditul intern în sectorul public. Norme noi

Ministerul Finanțelor a elaborat și propune pentru consultări publice proiectul ordinului privind aprobarea Normelor de audit intern în sectorul public (Norme), care prevede și abrogarea, odată cu intrarea în vigoare a proiectului, a Ordinul MF nr.105/2013 cu privire la aprobarea Normelor metodologice de audit intern în sectorul public.
 
Documentul a fost elaborat în scopul revizuirii și reproiectării integrale a Normelor de audit intern, eficientizării și simplificării acestora, precum și în scopul actualizării acestora conform ultimelor tendințe și evoluții în domeniul dat. Suplimentar, prin acest proiect se urmărește reglementarea doar a obligațiilor persoanelor care desfășoară activitate de audit intern și a cerințelor minime față de activitatea în domeniu.

Detalii
16
09 2020
138

Contractul de societatea civilă în cazul constituirii organismelor de plasament colectiv

Contractul de societate civilă încheiat în cazul constituirii organismelor de plasament colectiv trebuie să conțină informații privind identitatea fondului de investiții: denumirea, sediul, data constituirii, numărul şi data avizului de constituire eliberat de Comisia Naţională a Pieței Financiare, adresa web și e-mail.
 
CNPF a elaborat și propune pentru consultare publică proiectul hotărârii de modificare a unor acte normative, care prevede completarea Regulamentului privind avizarea constituirii și funcționării organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare, aprobat prin Hotărârea CNPF nr.49/2014  cu o anexă ce va reglementa conținutul minim al contractului de societate civilă.

Detalii
15
09 2020
387

Coeficienții cumulativi vor fi actualizați la fiecare indexare a pensiei

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a elaborat proiectul hotărârii de Guvern pentru modificarea Regulamentului privind modalitatea de calculare a pensiilor și modalitatea de confirmare a stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiilor (în continuare – Regulament). Amintim, acesta a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 165/2017. 

Documentul propus pentru consultări publice prevede modificarea Anexei nr.5 la Regulament, fiind revizuiți coeficienții cumulativi de indexare a pensiilor pentru perioada anilor 1999-2020. Fiind actualizați, aceștia vor fi aplicați din 1 octombrie 2020.
Detalii

15
09 2020
115

Metodologia de elaborare a standardelor ocupaționale. Consultări publice

Procesul elaborării standardelor ocupaționale va fi efectuat în câteva etape: elaborarea și verificarea profilului ocupațional, elaborarea standardului ocupațional, evaluarea și validarea și aprobarea acestuia. Autoritățile propun spre consultare proiectul  hotărârii de Guvern privind aprobarea Metodologiei de elaborare a standardelor ocupaționale.
 
Standardele ocupaționale contribuie la formarea profesională a resurselor umane și se elaborează în raport cu cerințele pieței muncii, tendințele dezvoltării socio-economice a statului pe termen mediu și lung, experiența implementată în sectoarele/activitățile economiei naționale, tehnologiile, materiile prime și utilajele aplicate.

Detalii
14
09 2020
212

Majorarea nivelului de asigurare subvenționată în agricultură

Parlamentul a aprobat în ședința din 11 septembrie curent, în lectură finală, proiectul  pentru aprobarea proiectului de lege privind asigurarea subvenționată în agricultură, ce are ca scop stimularea accesului fermierilor la asigurările în agricultură, protejarea intereselor acestora în procesul de asigurare, crearea posibilității asigurării calității recoltei, extinderea listei de obiecte și riscuri a căror asigurare urmează a fi subvenționată, stimularea creditării fermierilor prin acordarea posibilității achitării primei de asigurare de către beneficiarul asigurării.


Detalii
11
09 2020
421

Indicațiile metodice privind efectuarea vizitelor fiscale vor fi modificate

Serviciul Fiscal de Stat a elaborat și propune spre consultare un proiect de ordin de modificare a Indicațiile metodice privind efectuarea vizitelor fiscale, aprobate prin Ordinul SFS nr. 388/2019.  

 

Astfel, după finalizarea vizitei fiscale, funcționarul fiscal va perfecta Raportul vizitei fiscale sau, după caz, Raportul vizitei fiscale privind înregistrarea ca subiect al impunerii cu TVA/Raportul vizitei fiscale privind înregistrarea în calitate de antrepozitar autorizat/Raportul vizitei fiscale de constatare a adresei juridice/adresei subdiviziunilor și Procesul verbal de observare directă a activității contribuabilului,  în funcție de scopul vizitei fiscale, în care se consemnează datele și faptele constatate și subiectele discutate în cadrul vizitei fiscale.

Detalii