04
04 2019
638

Contabilului, cu considerație

Nici o întreprindere, instituţie, organizaţie, mică sau mare, nu poate exercita activitatea fără munca unui contabil — „magicianul” care, prin cunoştinţe şi judecată profesională, contribuie direct la succesul şi dezvoltarea managementului entităţii, bunăstarea acesteia și, respectiv, la funcţionalitatea economiei naţionale.

Stimați contabili,

cu ocazia Zilei Profesionale, P.P. „Monitorul fiscal FISC.MD” exprimă înalta consideraţie şi mulţumiri fiecăruia dintre Dumneavoastră pentru devotamentul,

Detalii
05
04 2018
2336

Legea Contabilității, raportarea statistică și așteptările contabililor profesioniști

Perfecționarea contabilității și raportării financiare este o preocuparea permanentă a Ministerului Finanțelor, a afirmat Lidia Foalea, șefa Direcției reglementarea contabilității și auditului în sectorul corporativ din cadrul ministerului, în cadrul celei de-a IV ediții a Conferinței Naționale a Contabililor, dedicată Zilei Profesionale a Contabilului.

Aceasta a menționat faptul că autoritățile și-au asumat angajamentul de transpune în legislația națională prevederile acquis-lui comunitar în domeniul financiar și sectorul corporativ, referindu-se la noua Lege a Contabilității, ce va intra în vigoare la 1 ianuarie 2019.
Detalii
04
04 2018
835

Contabilitatea – veriga dintre autorități și mediul de afaceri

Contabilii reprezintă veriga între noi – autorități și comunitatea de business – și cred că numai datorită faptului că voi sunteți integri și dați dovadă de un înalt grad de corectitudine și acuratețe, am reușit să avem acele încasări la bugetul de stat. Tot datorită profesionalismului Dvs am reușit să obținem performanțe în topurile internaționale. Ceea ce trebuie să facem noi, este doar să nu vă încurcăm să vă faceți bine activitatea, a menționat secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Veronica Vragaleva, în cadrul celei de-a IV ediții a Conferinței Naționale a Contabililor, dedicată Zilei Profesionale a Contabilului.
Detalii
04
04 2018
1682

Contabilului, cu recunoştinţă

Noua Lege a contabilității, Legea auditului situațiilor financiare, noile Standarde Naționale de Contabilitate, raportarea unificată – acestea şi multe alte provocări a adus anul 2018 pentru cei din domeniul contabilității.


Însă contabilii își fac munca zi de zi cu multă dedicație, profesionalism, dăruire de sine și cel mai important, cu responsabilitate, fapt pentru care astăzi, 4 aprilie, când marcăm Sărbătoarea Profesională – Ziua Contabilului, le transmitem toată aprecierea și admirația noastră.
Detalii
04
04 2016
1100

Dragi Contabili

Cu prilejul Zilei profesionale a Contabilului, Vă adresăm cele mai sincere felicitări și aprecieri pentru munca nobilă și consacrată pe care o depuneți.

Exprimăm admirația și respectul pentru activitatea desfășurată zi de zi în folosul economiei și beneficiul societății, care, incontestabil, contribuie la dezvoltarea durabilă a țării.

Detalii