19
05
2014

2329

Opțiunea SFS în favoarea conformării fiscale voluntare deja dă roade
În luna mai se împlinește exact un an de cînd ați preluat funcția de Șef al IFPS. Spuneți-mi, Vă rog, cu ce sentimente ați revenit în această funcție după atîția ani?
Am parcurs, în primul rînd, sentimente de neliniște, conștient de faptul că îmi asum riscurile de a gestiona un domeniu de o importanță vitală pentru statul nostru. În condițiile în care realitățile social-politice și economice au avansat enorm, activitatea fiscului mai rămînea ostatic al unor vremuri trecute. Necesitatea de a adapta sistemul la rigorile timpului dicta acțiuni energice, pe alocuri chiar radicale, și, evident, aveam anumite îndoieli dacă avem capacități suficiente pentru a evoluționa.
Detalii