06
02 2018
213

5. (4.6.1.7) Cum are loc impozitarea (aplicarea timbrelor de acciz), în cazul în care mărfurile supuse se expediază (se transportă), se importă într-o formă ce nu corespunde unităților de măsură în care sunt stabilite cotele accizelor?

Potrivit prevederilor art.123 alin.(8) din Codul fiscal, în cazul în care mărfurile supuse accizelor se expediază (se transportă), se importă într-o formă ce nu corespunde unităţilor de măsură în care sînt stabilite cotele accizelor, impozitarea (aplicarea timbrelor de acciz) se efectuează pe baza cotelor aprobate, recalculîndu-se volumele în unitatea de măsură dată.
Detalii
18
05 2017
914

Pavel Filip: Am primit informații din care rezultă că autorităţile exercită presiuni asupra întreprinzătorilor

Premierului Pavel Filip, în debutul ședinței Guvernului, i-a fost adusă o sticlă de whiskey care i-a fost pusă demonstrativ pe masa sa. Ulterior, prim-ministrul a explicat acest gest prin atenționarea instituțiilor de stat cu privire la fenomenul realizării alcoolului provenit din contrabandă prin intermediul site-urilor specializate.
Detalii
21
03 2016
1141

Amenzi de cinci ori mai mari pentru șoferi

Amenzile aplicate şoferilor prinşi băuţi la volan ar putea fi majorate de la 3 mii de lei până la 15 mii de lei, cu lipsirea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe o anumită perioadă de timp. O propunere în acest sens a fost făcută de ministrul Justiţiei, Vladimir Cebotari, în cadrul ședinței Guvernului din această săptămână.
Detalii
02
10 2015
692

Țările CSI sunt principalii importatori ai alcoolului moldovenesc

Țările Comunității Statelor Independente sunt principalii consumatori ai produselor alcoolice moldovenești. Cota parte pentru țările CSI constituie 47,1% din volumul total al livrărilor de alcool fabricat în Republica Moldova, conform datelor raportului Băncii Naționale a Moldovei ”Balanța de plată pentru trimestrul doi al anului 2015”.
Detalii
26
06 2014
736

Moldova a redus exportul producţiei alcoolice cu o treime, iar a ţigărilor – în jumătate

În aprilie-mai 2014, Moldova a exportat producţie din grupul tarifar „Băuturi şi tutun” în valoare de $61,7 mil. sau cu 36,3% mai puţin, faţă de perioada similară a anului trecut, transmite NOI.md.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în special, exportul băuturilor alcoolice şi nealcoolice pe parcursul a 4 luni ale anului curent s-a redus cu 34,8% — pînă la $57 mil., iar exportul tutunului şi produselor de tutungerie s-a micşorat cu 50,1% — pînă la $4,7 mil., exportul băuturilor şi tutunului în ianuarie-aprilie 2014, după volum se află pe locul şase în structura totală a exportului moldovenesc, constituind 8% din volumul total al exportului de produse moldoveneşti în această perioadă.
Detalii