24
03 2020
336

De la INCOTERMS 2010 la INCOTERMS 2020

INCOTERMS-ul reprezintă o formă cunoscută la nivel internațional ce reglementează într-un format standardizat condițiile exacte de livrare și de primire/recepționare a mărfurilor între vânzător și cumpărător. Totodată, acesta constituie un ansamblu de reguli prin care se determină drepturile şi obligaţiile părţilor în contractul de vânzare internaţională. Alegerea unei reguli de interpretare a termenilor comerciali INCOTERMS este rodul progresului de negociere între părţi şi exprimă raportul de forţe economice dintre acestea.

Pentru definirea principalelor reguli INCOTERMS, sunt luate în considerare ca punct de plecare: predarea mărfii, stabilimentul vânzătorului şi cel al cumpărătorului.
Detalii
31
07 2018
327

China, tot mai aproape de Moldova

Ministerul Economiei şi Infrastructurii comunică că cea de-a doua rundă de negocieri pe marginea Acordului de Liber Schimb dintre Republica Moldova și Republica Populară Chineză s-a încheiat cu succes. Amintim că delegația moldovenească s-a aflat în perioada 22-27 iulie în capitala chineză, Beijing.

În cadrul negocierilor au continuat discuțiile asupra aspectelor juridice ale Acordului, în special pe capitolele preambulului, prevederilor inițiale și instituționale, comerțului cu bunuri, regulilor de origine, drepturilor de proprietate intelectuală, concurenței, măsurilor sanitare și fitosanitare, barierelor tehnice în calea comerțului, comerțului electronic, investițiilor.
Detalii
13
11 2017
2430

Contabilitatea operațiunilor de export-import. Curs practic.

Acest curs este pentru tine, dacă ai întrebări legate de calcularea corectă și declararea drepturilor de import şi export.

Cursul va avea loc în fiecare marţi şi joi în perioada 16 — 28 Noiembrie 2017, începând cu ora 17:30.

La curs vei învăța:
Detalii
15
02 2017
721

BNS face publică activitatea de comerț exterior

Astăzi, 15 februarie, Biroul Naţional de Statistică a anunțat că exporturile de mărfuri realizate în luna decembrie 2016 s-au cifrat la 193,9 mil. dolari SUA (cu 11,0% mai puțin față de luna precedent) și cu 18,6% mai mult comparativ cu luna decembrie 2015.
Detalii